Iustin Cionca: „ Doar prin muncă și alături de o echipă unită se pot face progrese!”

Written by admin. Posted in Politica

Tagged: , , ,

Published on martie 30, 2017 with No Comments

Președinte al organizației PNL Șimand a fost ales Para Mircea. Acesta a ținut să le mulțumească membrilor din organizația liberală Șimand, pentru încrederea acordată.

„Vreau să le mulțumesc tuturor celor care mi-au acordat și de data aceasta votul lor. Este o onoare dar și o provocare pentru mine și vreau să îi asigur că voi face tot ce-mi stă în putință cu maxim profesionalism, ca acest partid să își câștige locul în inimile șimăndanilor.  Alegerile locale sunt cel mai greu test pentru un președinte de organizație. Sunt sigur că în 2020 vom putea spune că am reușit împreună!” a declarat Mircea Para.

”Mergem mai departe cu alegerile din organizațiile județene. Am luat parte la alegerile de la Șimand și mă bucur de încrederea acordată de către membrii organizației PNL, lui Mircea Para. Îl felicit,  îi urez mult succes pe viitor și îl asigur de tot sprijinul din partea mea și a conducerii de la Arad.  Sperăm să ne îmbunătăţim structurile teritoriale și să înțeleagă toți cei care sunt acum conducători de organizații că doar prin muncă și alături de o echipă unită se pot face progrese” este de părere președintele CJ Arad, Iustin Cionca.

La alegerile PNL Șimand au participat și consilierii județeni, Răzvan Cadar și Doru Bozga.

 

 

 

No Comments

Comments for Iustin Cionca: „ Doar prin muncă și alături de o echipă unită se pot face progrese!” are now closed.