Ioan Cristina: „Câștigăm un an în plus pentru absorbția fondurilor europene”

Written by admin. Posted in Politica, Top News

Tagged: , , , , , , ,

Published on mai 27, 2013 with No Comments

Comisia Europeană sprijină acordarea unui an în plus României pentru absorbția fondurilor europene.

Comisia Europeană sprijină acordarea pentru România a unui sistem special de absorbție a fondurilor de coeziune disponibile în perioada 2007-2013, pe sistemul „n+3”, a anunţat senatorul PNL Ioan Cristina. „Astfel, câștigăm un an în plus pentru absorbția fondurilor europene și recuperarea blocajelor survenite în anii 2010 – 2011, perioada în care PDL şi-a bătut joc de ţară”.

Această propunere a Comisiei va fi oficializată cel mai probabil la Consiliul European din iunie. Măsura ar mări considerabil șansele României de a atinge un grad mai ridicat de absorbție a fondurilor europene, la finalul primului mecanism financiar multianual din care ţara noastră a făcut parte.

„Acordarea unui an suplimentar vine și ca o măsură de compensație pentru alocările financiare pe care România le-a primit pentru bugetul 2014 – 2020. Guvernarea USL are în continuare drept prioritate zero îmbunătățirea absorbției fondurilor europene și luarea tuturor măsurilor necesare pentru deblocarea acelor programe europene stopate din cauza greșelilor și incompetenței guvernelor PDL”, a mai declarat senatorul Ioan Cristina.

No Comments

Comments for Ioan Cristina: „Câștigăm un an în plus pentru absorbția fondurilor europene” are now closed.