Investiții de peste 43 de milioane de lei la Șofronea, Sintea Mare, Șiria și Mișca

Written by admin. Posted in Politica

Tagged: , ,

Published on octombrie 23, 2023 with No Comments

Deputatul PNL Sergiu Bîlcea a anunțat noi investiții realizate de către Ministerul Dezvoltării prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny„, ca urmare a semnării contractelor de către ministrul Adrian-Ioan Veștea și patru beneficiari din județul Arad. Este vorba despre Șofronea care primește 13.504.211 lei pentru extindere rețele de apă uzată, Sintea Mare primește 15.000.000 lei pentru rețea de canalizare în comună și satele Adea și Țipar, Șiria primește pentru reabilitarea unor străzi și a unor drumuri comunale DC 91 șI DC 94 suma de 15.431.918 lei iar comuna Mișca primește 4.569.682 pentru modernizrea drum comunal DC 124 Satu Nou limită comuna Șepreuș.

Guvernul PNL a pornit acest proiect „ Anghel Saligny” în scopul de a putea finanța investițiile mai mici, la nivel de orașe și comune. Am avut în ultima perioadă foarte mulți primari la București, pentru semnarea contractelor de finanțare pentru proiectele depuse de ei. Sunt într-o legătură permanentă cu autoritățile locale pentru implementarea acestor proiecte întrucât astfel de investiții contribuie la creșterea nivelului de trai al locuitorilor, ușurîndu-le accesul la utilități, la un transport mai sigur și mult mai eficient și nu în ultimul rând oferă comunelor oportunități de dezvoltare economică”, a declarat deputatul PNL Sergiu Bîlcea

No Comments

Comments for Investiții de peste 43 de milioane de lei la Șofronea, Sintea Mare, Șiria și Mișca are now closed.