Infracţiuni de braconaj piscicol

Written by admin. Posted in Social

Tagged: , , ,

Published on ianuarie 06, 2015 with No Comments

Luni, 5 ianuarie a.c., un echipaj din cadrul Secţiei Jandarmi Sebiş a depistat în flagrant, două persoane care pescuiau cu ajutorul unor unelte neautorizate.

Persoanele au fost depistate pe un mal al râului Crişul Alb, între localităţile Sebiş şi Bârsa, în timp ce pescuiau prin metoda numită “greblare”, având lansete de pescuit prevăzute cu cârlig triplu cu spin.

Jandarmii au procedat la identificarea persoanelor, fiind vorba de un bărbat în vârstă 62 de ani, din comuna Bârsa, judeţul Arad, şi un altul, în vârstă de 47 de ani, din judeţul Harghita. Uneltele folosite au fost ridicate, în vederea confiscării, până la finalizarea cercetărilor.

Având în vedere faptul că ”pescuitul cu ostia, suliţa, ţepoaica şi cu orice alte unelte înţepătoare sau agăţătoare, prin greblare sau harponare” reprezintă infracţiune, conform Ordonanţei de Urgenţă nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, jandarmii au întocmit actele de sesizare necesare începerii urmăririi penale.

 

No Comments

Comments for Infracţiuni de braconaj piscicol are now closed.