Grupul “ARAD pentru ROŞIA MONTANĂ” dezamăgit de parlamentarii arădeni

Written by admin. Posted in Top News, Utile

Tagged: , , , ,

Published on septembrie 23, 2013 with No Comments

Grupul “ARAD pentru ROŞIA MONTANĂ” a organizat recent o dezbatere publică, la care parlamentarii arădeni, fiind  invitaţi , au considerat că nu e chiar necesară prezenţa lor, după cum ne relatează membrii grupului, într-un comunicat de presă remis pe adresa redacţiei noastre.

“Ne exprimăm dezamăgirea şi indignarea pentru că, la dezbaterea publică de sâmbătă, 21 septembrie, organizată de grupul nostru – ARAD pentru ROŞIA MONTANĂ, au participat doar deputatul Ion Şcheau şi un reprezentant de la cabinetul senatorului Traian Igaş. Putem înţelege că ceilalţi nouă parlamentari au avut pe agenda lor încărcată alte priorităţi, dar considerăm că este o lipsă totală de respect faţă de cetăţenii pe care îi reprezinţi să nu trimiţi nici măcar un membru al propriului staff (plătit tot din bani publici) la o dezbatere care a avut ca temă cel mai important subiect de pe agenda publică a acestei toamne şi poate a ultimilor ani.

La această întâlnire, Grupul  ARAD pentru ROŞIA MONTANĂ a înmânat parlamentarilor o mapă conţinând o critică a proiectului de lege, un raport complex cu studii de caz din alte zone cu exploatări asemănătoare, ambele întocmite de Asociaţia „Alburnus Maior”, precum şi o scrisoare în care le-am exprimat solicitările noastre:

- prezenţa la vot şi vot negativ proiectului de lege specială

- interzicerea exploatărilor miniere pe bază de cianuri în România

- demararea procedurilor de includere a Roşiei Montane în patrimoniul mondial UNESCO

Deputatul independent Ion Şcheau s-a pronunţat împotriva proiectului şi a mineritului pe bază de cianuri, dar a declarat că şi-ar putea reconsidera poziţia actuală în cazul în care ar putea apărea date noi pe care nu le cunoaşte momentan. A considerat de asemenea că Guvernul ar trebui să retragă proiectul de lege pentru că, în opinia dumnealui, un vot negativ în Parlament ar putea atrage după sine posibilitatea ca statul român să plătească daune companiei canadiene.

Reprezentantul senatorului PDL ne-a declarat că „proiectul este al USL-ului” şi că senatorul Igaş nu şi-l asumă, probabil la fel ca majoritatea membrilor PDL, refuzând să îşi exprime votul şi urmând să părăsească sala în ziua votului din Parlament.

În privinta aşa-ziselor despăgubiri vehiculate frecvent de premierul Victor Ponta şi de ministrul Dan Şova, dorim să le amintim atât celor doi parlamentari prezenţi, respectiv reprezentaţi la dezbatere, cât şi tuturor parlamentarilor arădeni că, indiferent ce se prevede în contractul încă secretizat, statul român nu se poate obliga să încalce legea, iar dacă prevederile privind despăgubirile sunt prevăzute în contract, acestea sunt nule.

Referitor la absenţa din Parlament a actualei opoziţii, în cazul în care se va supune la vot “legea special” iniţiată de Guvern, ţinând cont că proiectul de lege trece dacă e votat de majoritatea simplă a celor prezenţi, considerăm că absenţa ar fi un act de laşitate, ipocrizie şi de susţinere a proiectului minier. Ori noi, ca cetăţeni ai Aradului, i-am desemnat să ne reprezinte cu adevărat în forul legislativ al ţării, nu  să se eschiveze în fata unui proiect vital pentru România.

Considerăm inacceptabilă o asemenea atitudine, la fel cum inacceptabilă este poziţia USL care până în urmă cu un an se împotrivea acestui proiect. De asemenea suntem ferm convinşi că atitudinea parlamentarilor vizavi de un proiect de lege neconstituţional, nu poate fi decât de o asumare a unui vot de respingere.

Le reamintim parlamentarilor arădeni că au o şansă istorică de a reabilita prin votul dumnealor o generaţie politică şi de a consolida democraţia din România în faţa întregii lumi.

Grupul  ARAD pentru ROŞIA MONTANĂ nu va renunţa la tentativa de a discuta, doar de faţă cu presa sau în strada alături de masa protestatarilor, cu ceilalţi parlamentari şi de asemenea îi încurajăm pe toţi cetăţenii Aradului să îi contacteze personal. Protestele continuă în Arad, la fel ca şi în întreaga ţară, în fiecare duminică de la ora 17 pe platoul din faţa Palatului Administrativ.Cianura ucide oameni, corupţia îmbolnăveşte o ţară, indiferenţa distruge viitorul”

Semnatar;

Grupul ARADpentru ROŞIAMONTANĂ

No Comments

Comments for Grupul “ARAD pentru ROŞIA MONTANĂ” dezamăgit de parlamentarii arădeni are now closed.