Gheorghe Falcă: “Din luna septembrie a acestui an, cei de la București refuză să ne dea banii necesari pentru a plăti indemnizațiile restante pentru persoanele cu handicap și însoțitorii acestora”

Written by admin. Posted in Politica, Top News

Tagged: , , , , ,

Published on decembrie 03, 2013 with No Comments

Gheorghe Falcă, primarul municipiului Arad, constată că  Guvernul Ponta şi parlamentarii USL – Flavius Măduța, Ioan Cristina, Dorel Căprar și Mihai Calimente –, care s-au angajat să găsească resursele financiare pentru acordarea sumelor de bani restante pentru persoanele cu handicap și însoțitorii acestora, nu și-au respectat promisiunea.

Suntem în data de 3 decembrie, Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități, un moment pe care ar trebui să îl tratăm cu maxim respect, dar care s-a dovedit a fi încărcat de tristețe. Cu toate că acum două săptămâni, la rectificarea bugetară, s-au dat asigurări că se vor aloca fondurile necesare, consilierii municipali USL în frunte cu parlamentarii nu au făcut niciun demers concret, politic sau parlamentar, pentru a rezolva situația disperată în care se află acești oameni.

În municipiul Arad sunt 370 de asistenţi personali şi 630 de persoane cu handicap.  Guvernul Ponta a înțeles să taie pentru Arad  suma de 26 miliarde lei, necesară pentru plata indemnizațiilor pentru lunile septembrie, octombrie și  noiembrie.

„Din păcate acești oameni primesc lovitură după lovitură din partea Guvernului Ponta. Din luna septembrie a acestui an, cei de la București refuză să ne dea banii necesari pentru a plăti indemnizațiile restante pentru persoanele cu handicap și însoțitorii acestora. Este cinic şi inadmisibil să întorci spatele acestor oameni loviți de soartă. Am primit o nouă promisiune de la București, că acești bani vor veni până vineri, 6 decembrie, dar ne este foarte greu să mai credem că se va întâmpla acest lucru”, a declarat primarul Gheorghe Falcă.

În cazul în care Guvernul Ponta va întoarce și vineri, 5 decembrie, spatele Aradului, primarul Gheorghe Falcă va găsi o soluție.  „Deşi este datoria Guvernului să aloce sumele restante, dacă acest lucru nu se realiza până pe 5 decembrie, voi convoca luni, 9 decembrie, o ședință extraordinară de Consiliu Local Municipal, în care voi propune alocarea din fondul de rezervă a sumelor restante. Alocările din acest fond se fac în situații de excepție, în caz de calamități, în situații extreme. Ne aflăm în fața unei situații de excepție, din cauza actualului Guvern, acești oameni cu dizabilități nefiind plătiți de luni de zile.

No Comments

Comments for Gheorghe Falcă: “Din luna septembrie a acestui an, cei de la București refuză să ne dea banii necesari pentru a plăti indemnizațiile restante pentru persoanele cu handicap și însoțitorii acestora” are now closed.