Gala voluntariatului devine Gala Responsabilității sociale

Written by admin. Posted in Social, Top News

Tagged: , , ,

Published on noiembrie 23, 2016 with No Comments

gala-foto-1

În data de 6 decembrie proiectele ONG-urilor, a instituțiilor publice, a școlilor sau companiilor participante vor fi premiate în cadrul Galei Responsabilității Sociale începând cu ora 18.00 la sala No Name din Arad.

Centrul Județean de Voluntariat Arad împreună cu Asociația Educatio, Centrul de Excelență pentru Elevi și CMCA, organizează Gala Responsabilității Sociale în scopul recunoașterii și promovării responsabilității sociale integrând principiile dezvoltării durabile și bunei guvernanțe în managementul proiectelor.

Înscrierile se desfășoară în perioada 7 noiembrie – 3 decembrie 2016.

„Înscrie-te pentru Gala Responsabilității Sociale accesând link-ul: https://www.surveymonkey.com/r/galaresponsabilitatiisociale

Înscrie-te pentru Premiul special “VOLUNTARUL ANULUI 2016” accesând link-ul: https://www.surveymonkey.com/r/voluntarulanului2016

Un proiect sau un program poate fi înscris în cadrul competiției de către inițiatorul sau organizatorul principal al ONG-ului, instituției publice, a școlii sau a companiei, de asemenea participanții pot să înscrie în competiție un număr nelimitat de proiecte.

Fiecare proiect poate fi înscris într-una din următoarele categorii: MOBILITĂȚI EUROPENE/TINERET; ÎNVĂȚĂMÂNT/EDUCAȚIE; SOLIDARITATE/INCLUZIUNE; CULTURĂ; SPORT (de performanță/de masă); REGENERARE URBANĂ.

Înscrierea proiectelor se face exclusiv online prin completarea corectă a formularului de înscriere. Acesta poate fi accesat pe website-ul www.voluntariatarad.ro.

În cadrul competiției Galei Responsabilității Sociale se acordă trei tipuri de premii:

gala-foto-2Premiile la nivel de categorii tematice:

-           Premiul pentru MOBILITĂȚI EUROPENE / TINERET

-           Premiul pentru ÎNVĂȚĂMÂNT/EDUCAȚIE;

-           Premiul pentru SOLIDARITATE / INCLUZIUNE;

-           Premiul pentru CULTURĂ;

-           Premiul pentru SPORT (de performanță / de masă);

-           Premiul pentru REGENERARE URBANĂ

Premiul special “VOLUNTARUL ANULUI 2016”, premiu acordat de CMCA/CJVA acelui voluntar recomandat de către organizațiile de tineret din Arad, în baza portofoliului de activități pe care îl vor putea depune candidații până la data 3 decembrie 2016 pe www.voluntariatarad.ro.

Premiul special “VOLUNTARUL SEV AL ANULUI 2016”, premiu acordat de CMCA/CJVA acelui voluntar recomandat de către organizațiile acreditate SEV din Arad, în baza portofoliului de activități pe care îl vor putea depune candidații până la 3 decembrie 2016 pe www.voluntariatarad.ro a precizat vicepreședintele Asociației Centrul Județean de Voluntariat Arad, Ancuța Breban.

No Comments

Comments for Gala voluntariatului devine Gala Responsabilității sociale are now closed.