Economia şi provocările ei la UAV

Written by florin coita. Posted in Social, Top News

Tagged: , , , ,

Published on iunie 02, 2016 with No Comments

IMG_0879

Concursuri, dezbateri, simpozioane pe teme economice au avut loc la UAV Arad, în luna mai, în organizarea Facultăţii de Ştiinţe Economice. Au fost implicaţi, elevi, studenţi, masteranzi, profesori din mediul preuniversitar şi universitar.

„În luna mai facultatea noastră a organizat o serie de evenimente care au adus în dezbatere subiecte pe teme economice, care au provocat deopotrivă sistemul preuniversitar şi cel universitar. Ne-a bucurat interesul manifestat din partea elevilor şi al studenţilor, ne-a bucurat gradul de pregătire al participanţilor ceea ce dovedeşte că ştiinţele economice reprezintă un domeniu de interes pentru liceeni şi studenţi deopotrivă” a punctat decanul Facultăţii de Ştiinţe Economice, conf.univ.dr. Cilan Teodor.

virgil madgearuUnul din aceste evenimente a fost concursul, ajuns la a III-a ediţie, „Virgil Madgearu” care s-a bucurat de participarea unui număr mare de elevi: 36 elevi de la 9 licee provenind din 3 județe. Pentru anul viitor, organizatorii intenţionează să internaţionalizeze concursul prin invitarea elevilor din ţările vecine. Evenimentul s-a bucurat de sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean Arad şi a urmărit gradul de asimilare a cunoștințelor din domeniul economiei în rândul elevilor de liceu.

Studenţii de la licenţă şi master ai Facultăţii de Ştiinţe Economice au fost provocaţi, tot în luna mai, la o sesiune de comunicări ştiinţifice „Economia – prezent și viitor”, cea de a XVII-a ediţie. Pentru prima dată, anul acesta au participat şi trei studente din Ungaria de la Universitatea “Szent Istvan” Budapesta. Sesiunea a avut un real succes bucurându-se de participarea a 35 studenți care au susţinut 23 de lucrări din diverse domenii economice.

„Acest simpozion demonstrează importanţa pe care UAV şi în mod direct Facultatea de Ştiinţe Economice o acordă implicării studenților și masteranzilor în cercetarea științifică. Vreau să le mulţumesc cadrelor didactice implicate în organizarea acestui eveniment, la fel ca şi a celor implicate în organizarea concursului pentru elevi pentru efortul lor şi pentru strădania lor de a păstra şi dezvolta, de la un an la altul, aceste două evenimente” a punctat rectorul UAV, prof.univ.dr. Ramona Lile.

 

 

 

No Comments

Comments for Economia şi provocările ei la UAV are now closed.