Delegație chineză, în vizită la Consiliul Județean Arad

Written by admin. Posted in Utile

Tagged: , ,

Published on noiembrie 17, 2023 with No Comments

Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a fost gazda unei delegații din Republica Chineză, aflată în vizită în Arad, la Universitatea de Vest „Vasile Goldiș”. Delegația a fost condusă, din partea Universității, de doamna prodecan prof univ. dr. Anca Hermenean, de doamna prof univ dr. Vanda Stan, directorul Departamentului de Limbi Moderne, precum și de doamna Antoanela Naaji, directorul Departamentului de Relații Internaționale.

Din delegația chineză au făcut parte HE Xianchen, Vicepreședinte, Shen Xi, Director birou relații cu studenții, Xu Zhou, Director Biroul de Relații internaționale, Bian Huixiang, Consilier carieră pentru studenți, toți reprezentanți ai Colegiului Medical Hangzhou.

Președintele Iustin Cionca le-a prezentat oaspeților aspecte din activitatea instituției, insistând asupra potențialului economic și administrativ al județului. Discuțiile s-au purtat pe marginea colaborării la nivel educațional între Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” și administrația județului, cu atingerea unor puncte de interes legate de domeniul medical.

Suntem deschiși pentru orice formă de colaborare cu Republica China. Susținem și Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” în dezvoltarea de parteneriate cu universități din China, fiindcă internaționalizarea și cercetarea sunt extrem de importante pentru viitorul lor, dar și al comunității noastre. Ne dorim și dezvoltarea unor proiecte culturale comune, schimburi de experiență în administrație și afaceri. Am propus delegației chineze organizarea unei sesiuni de informare despre potențialul Aradului, al investițiilor în vestul României, dar și cunoașterea cadrului legal în care aceste investiții se pot realiza de către investitorii chinezi”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad. Acesta a prezentat și profilul industrial al Aradului, insistând asupra proiectelor de infrastructură, modernizare a sistemului medical, proiecte unde se organizează licitații la care pot participa și investitori străini.

No Comments

Comments for Delegație chineză, în vizită la Consiliul Județean Arad are now closed.