Dan Petrescu este din nou campion național la STIHL Timbersports

Written by admin. Posted in Sport

Tagged: , , , ,

Published on august 02, 2016 with No Comments

petrescu

Dan Petrescu este pentru a treia oară și a doua oară consecutiv campionul național al României la STIHL Timbersports, competiția națională a tăietorilor de lemne, desfășurată la Sighișoara week-end-ul trecut.

Pe următoarele locuri ale podiumului s-au clasat veteranii Nagy Botontd și Nagy Csongor.

Deținătorii următoarelor două poziții în clasamentul național, Cser Szilard și Balazsi David sunt doi tineri de 19 ani și 18 ani. Mezinii echipei au strâns experiența în lupta cu buștenii după participări în competiții oficiale destinate tinerilor tăietori de lemne.

Primii patru clasați în competiția națională a tăietorilor de lemne STIHL Timbersports vor reprezenta România la competiția mondială a tăietorilor de lemne, programată anul acesta pentru 11 și 12 noiembrie în orașul german Stuttgart.

Structura concursului național STIHL Timbersport 2016

Runda 1 – 10 participanți, 3 probe: tăierea pe orizontală, tăierea cu motoferăstrăul MS 661,

tăierea pe verticală

Runda 2 – 6 participanți, 2 probe: tăierea cu joagărul, tăierea la înălțime pe două plăci

Runda 3 – 4 participanți, 1 probă: tăierea cu supermotoferăstrăul

Primul Campionat Național STIHL Timbersports a avut loc în iunie 2010 la București, anul trecut fiind organizat la Săcuieni, Bihor. Organizatorii din acest an ai Campionatului Naţional STIHL Timbersports sunt STIHL România și AGROMAN din Sighişoara.

Competiţiile STIHL TIMBERSPORTS reprezintă o serie de concursuri internaţionale ale tăietorilor de lemne. Disciplina tăietorilor de lemne îşi are rădăcinile în SUA, Canada, Australia şi Noua Zeelandă. În trecut, competiţiile de tăiere a lemnului aveau loc între forestieri pentru a stabili cel mai bun dintre ei la nivel local. De-a lungul timpului aceste „încercări de forţă” s-au transformat într-o concurs desfăşurat la un nivel atletic înalt. În anul 1985 s-au lansat competiţiile STIHL TIMBERSPORTS, sub forma unei serii de concursuri, în SUA.

Competiţiile STIHL Timbersports s-au impus acum drept unele de primă clasă. Ele au loc la nivel naţional şi internaţional. În Europa, competiţiile STIHL TIMBERSPORTS au debutat în 2001. Din 2005 Campionatul mondial STIHL TIMBERSPORTS aduce faţă în faţă pe cei mai buni atleţi ai lumii la tăiat lemne.

No Comments

Comments for Dan Petrescu este din nou campion național la STIHL Timbersports are now closed.