CTP suplimentează mobilierul urban din staţiile de tramvai

Written by admin. Posted in Utile

Tagged: , , , ,

Published on iulie 03, 2018 with No Comments

Începând de miercuri, 4 iulie 2018, Compania de Transport Public Arad va suplimenta mobilierul urban existent în staţiile de tramvai din municipiu. În acest moment, fiecare staţie de tramvai din municipiu este prevăzută cu câte o băncuţă şi câte un coş de gunoi.

Realizate în atelierele proprii ale companiei de transport, primele 30 de băncuţe (simple, pe suport metalic şi şezut de lemn) şi tot pe atâtea coşuri de gunoi (capacitate 50 de litri) vor fi instalate săptămâna aceasta după cum urmează:

  • Zona Podgoria (în staţiile de tramvai Catedrală, Mimoza şi Revoluţiei) se vor amplasa câte 3 băncuţe noi şi tot pe atâtea coşuri de gunoi.
  • Staţia de tramvai de la Gara CFR – 3 băncuţe şi 3 coşuri de gunoi
  • Staţia de tramvai „30 Decembrie” – o băncuţă şi un coş de gunoi
  • Staţia de tramvai Primărie – câte 3 băncuţe şi 3 coşuri de gunoi pe ambele sensuri de mers
  • Staţia de tramvai Teatru – câte 2 băncuţe şi acelaşi număr de coşuri de gunoi pe ambele sensuri de mers.
  • Staţia de tramvai Piaţa Romană – 3 băncuţe şi 3 coşuri de gunoi pe ambele sensuri
  • Staţia de tramvai Ana Ipătescu – câte o bancuţă şi un coş de gunoi pe ambele sensuri

 

În funcţie de necesităţi se va suplimenta mobilierul urban în toate staţiile de

tramvai. Este şi cazul staţiei de tramvai U.T.A  unde se intenţionează suplimentarea mobilierului existent cu încă 2 băncuţe şi 2 coşuri de gunoi pe ambele sensuri de mers.

No Comments

Comments for CTP suplimentează mobilierul urban din staţiile de tramvai are now closed.