Crosul şi Semimaratonul judeţului arad a ajuns la cea de-a treia ediţie

Written by admin. Posted in Top News, Utile

Tagged: , , ,

Published on iunie 04, 2013 with No Comments

Crosului şi semimaratonul judeţului Arad a ajuns la cea de-a treia ediţie. Evenimentul va avea loc în data de 15 iunie, în organizarea Consiliului Judeţean Arad, Primăria Municipiului Arad, Centrul Cultural Judeţean Arad, Clubul Sportiv Experienţa Multisport.

Înscrierea participanţilor se poate face pe site-ul www.cros-semimaraton.ro până la data de 11 iunie 2013 pentru cros (6 km şi 1 km), respectiv până în 5 iunie 2013 pentru semimaraton.

„S-au înscris peste 1.100 de persoane, participanţi din 10 ţări iar cei din România provin din 17 judeţe. Ca element de noutate, anul acesta ritmul evenimentului va fi dat şi de formaţia de muzică medievală Lupus Dacus care va susţine un concert pe parcursul derulării competiţiei” a declarat Sorin Victor Roman, iniţiatorul acestui eveniment.

Programul artistic e completat cu momente muzicale oferite de tinere talente de la Şcoala Populară de Arte şi momente artistice ale echipei de majorete Mistral.

„Prin acest tip de evenimente dorim să creştem atractivitatea judeţului, să îi motivăm pe toţi iubitorii de sport să ne viziteze oraşul şi de ce nu să dovedim tuturor că a Aradul este un oraş European”, a declarat Adrian Ţolea, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad.

Asociaţia Studenţilor Medicinişti Arădeni va asigura în ziua evenimentului atât participanţilor la competiție, cât și spectatorilor un set de analize medicale ce vor cuprinde determinarea valorii tensiunii arteriale, a glicemiei, a frecvenţei cardiace, a saturaţiei oxigenului în sânge, indicele de masa corporală, diverse teste spirometrice. De asemenea, persoanele investigate vor primi şi un set de materiale informative cu privire la stilul de viaţă sănătos şi prevenirea afecţiunilor medicale.

În susţinerea acestui eveniment s-au implicat şi alte organizaţii arădene, existând echipe de la: Crucea Roşie Română Filiala Arad, Asociatia Educatio, Pro Prietenia, Asociatia Judeteana de Atletism, Fundatia Teofania, Asociatia Sportiva Airsoft Arad, Liga Studentilor din Universitatea „Aurel Vlaicu”, ASI UVVG, Liga Studentilor UVVG, AIESEC Arad, Racing Bike Pro şi Centrul Judetean de Voluntariat. Printre parteneri se află şi un număr important de structuri media din Arad precum şi alte cluburi şi evenimente dedicate alergării, din România. Poliţia Locală Arad va sprijini şi în acest an desfăşurarea evenimentului.

Organizatorii vor acorda premii pentru câştigătorii fiecărei categorii iar toţi concurenţii vor primi medalii de participare.

Crosul şi Semimaratonul judeţului arad este un eveniment anual iniţiat în 2011 de Sorin Victor Roman având ca ţintă promovarea practicării sportului de către amatori, pentru un stil de viaţă activ şi sănătos.

 

No Comments

Comments for Crosul şi Semimaratonul judeţului arad a ajuns la cea de-a treia ediţie are now closed.