Sâmbătă, 28 iunie 2025, de la ora 15:30, Casa de Cultură „Ioan Slavici” din Șiria va găzdui Concursul Național de Interpretare a Muzicii Vocale Românești „Emil Monția”, un eveniment de tradiție, parte din programul Zilelor Șiriei 2025.
Ajuns la o nouă ediție, concursul reunește tineri interpreți din toate colțurile țării, care vor urca pe scenă pentru a aduce în fața publicului creații vocale din repertoriul românesc, într-o competiție ce pune în valoare talentul și emoția autentică.
Evenimentul are o dublă semnificație: promovarea muzicii românești și omagierea compozitorului Emil Monția, originar din aceste locuri.
„Concursul Emil Monția nu este doar un eveniment muzical, ci o formă de respect față de patrimoniul cultural românesc și față de personalitățile născute pe aceste meleaguri. Ne bucurăm să avem, an de an, tineri talentați care aleg să cânte muzică românească în inima Șiriei și să aducă emoție și bucurie în comunitatea noastră. Vă așteptăm cu drag să fiți parte din această sărbătoare a sufletului românesc”, a declarat ing.Valentin Bot, primarul comunei Șiria.
Organizatorii invită publicul să participe în număr cât mai mare, pentru a susține tinerele voci și pentru a celebra, împreună, frumusețea muzicii românești, într-un cadru încărcat de tradiție, emoție și pasiune.
No Comments
There are currently no comments on Concursul Național „Emil Monția” – muzica românească, sărbătorită la Șiria. Perhaps you would like to add one of your own?