Concerte, defilare şi acrobaţii pe motocicletă la Festivalul MotoRock de la Pecica

Written by admin. Posted in Divertisment, Top News

Tagged: , , ,

Published on iulie 22, 2013 with No Comments

Prima zi a Festivalului MotoRock a trecut cu sosirea participanţilor, atmosfera libertină fiind resimţită imediat mulţumită cadrului natural. Comercianţii au fost pregătiţi cu grătare, butoaie cu bere, haine şi accesorii „rock”, iar doritorii s-au putut tatua în timp ce din boxe răsuna muzica.

Bazele muzicale ale ediţiei din acest au fost depuse vineri seara de către formaţiile My Hands in Chains (Târgu Mureş), Blood & Pain (Arad), Ataria (Zalău), Gothic (Petroşani) şi Kraft (Timişoara).

Sâmbătă organizatorii au fost punctuali şi începând de la ora 13 coloana impresionantă formată din zeci de motociclişti a străbătut cele mai importante străzi din oraş (strada 2, 3 şi 1), primul după maşina Poliţiei Române a fost ATV-ul condus de organizatorul principal Stani Ribovici, însoţit de primarul Petru Antal.

La întoarcerea în Pecica, zona din jurul fântânii arteziene aflate în centrul oraşului s-a transformat în parcare, iar cele două părţi ale drumului în tribune, pentru că după ora 14 a început demonstraţia de street fighter.Gergely Sanyi din Ungaria i-a ţinut în suspans pe cei peste o sută de spectatori, din care cel puţin jumătate nu se încadrau în grupul ţintă al festivalului, semn că în acest an organizatorii au reuşit să implice pecicanii în mai mare măsură în eveniment.

Cascadoriile pe motocicletă executate cu un singur picior, fără mâini şi în alte ipostaze curajoase au fost aplaudate pe măsură de public. Spre finalul spectacolului, întreaga zonă a fost cuprinsă de fum şi mirosul caucicului ars până s-a spart, iar pe asfalt au rămas dungi negre.

Mai târziu, în Pădurice, participanţii la festival au putut încerca „Harley Davidson”-ul de lemn şi nu au lipsit nici demonstraţiile adevărate de motocross.

Elevii din clasa profesorului Giura Dacian de la Liceul de Artă „Sabin Drăgoi” din Arad au organizat o expoziţie cu lucrări inspirate de Festivalul MotoRock.

Chiar dacă numărul participanţilor a fost mai mic în acest an, cei prezenţi s-au distrat la fel de bine ca la ediţiile anterioare, mai ales că trupele care au încheiat MotoRock 2013: Mike Godoroja & Blue Spirits (Bucureşti), Pandora (Timişoara), celebra Moby Dick (Ungaria),  Apocalips (Timişoara) şi Jump Rock Band (Ungaria) au încins atmosfera.

În încheierea festivalului, la invitaţia Primăriei din Domaszék (Ungaria), cu care Pecica colaborează de câţiva ani, un grup de motociclişti a plecat duminică la prânz în localitatea situată dincolo de Szeged pentru a participa la marşul motocicliştilor organizat cu ocazia Zilei Comunei.

 

***

„Nu ne-a fost uşor să ajungem la cea de-a IX-a ediţie a acestui festival – financiar vorbind – dar nu ne lăsăm. Ne bucurăm că, de fiecare dată, mii de iubitori ai rock-ului şi motoarelor vin la Pecica să se distreze. Îi aşteptăm pe doritori şi în acest an la o serie de activităţi care, cu siguranţă, le vor stârni interesul: tiroliană, perete de căţărat, muzică bună, mâncare şi băutură” – a descris organizatorul principal Stanislav Ribovici evenimentul de două zile care începe astăzi cu sosirea participanţilor în Pădurice, locaţia de lângă stadion unde a fost montată deja scena şi comercianţii îşi instalează tarabele şi terasele.

Festivalul MotoRock a devenit una dintre atracţiile oraşului şi adună, anual, iubitori de muzică rock şi pasionaţi de motociclete din toată regiunea de vest a ţării, dar şi din Ungaria.

- Dozatoarele s-au instalat, se răceşteberea, la scenă se lucrează la sonorizare, mai un pic de răbdare la lucru, după care trântiţi-vă pe motocicletă şi hai la MotoRock! Vă aşteptăm! – suna mesajul postat pe pagina oficială de Facebook a evenimentului vineri la ora 11.

Concertele sunt programate să înceapă astăzi după ora 17, când pe scenă vor urca formaţiile My Hands in Chains (Târgu Mureş), Blood & Pain (Arad), Ataria (Zalău), Gothic (Petroşani) şi Kraft (Timişoara).

Sâmbătă, de la ora 13, va începe marşul motocicliştilor pe traseul: Pădurice, strada 2, strada 3, strada 1, strada 3, cu plecare spreAradşi retur pe strada 2.

La întoarcerea în Pecica, de la ora 14, va avea loc o altă atracţie a celei de a doua zi de festival: demonstraţia de steet fighter (acrobaţii pe motocicletă) oferită de Gergely Sanyi din Ungaria, prezent la numeroase evenimente moto din Ungaria.

Sâmbătă seara vor concerta la Pecica, începând cu ora 20, trupele: Mike Godoroja & Blue Spirits (Bucureşti), Pandora (Timişoara), MOBY DICK (Ungaria), Apocalips (Timişoara) şi Jump Rock Band (Ungaria).

Organizatorii se aşteaptă la cel puţin 450 de participanţi, nu vor lipsi concursurile, cum ar fi scandenberg, fotbal de plajă sau tenis cu piciorul. Conform afişului, programul cuprinde şi un spectacol de striptease iar doritorii se vor putea tatua.

Participanţii vor avea la dispoziţie tiroliana instalată deasupra zonei acum câţiva ani, dar şi peretele de căţărat cu trei laturi, înalt de zece metri. Biletul de intrare pentru festival costă şi în acest an 15 lei.

Evenimentul are loc cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local Pecica, al Consiliului Judeţean Arad, prin Centrul Cultural Judeţean Arad, al Administraţiei Parcului Natural „Lunca Mureşului” şi al mai multor sponsori din Pecica şi Arad. Organizatorii dedică ediţia din acest an memoriei lui Andrei Halasi, tânărul pecican decedat luna trecută în urma unui accident de motocicletă.

Pavel Sinka

No Comments

Comments for Concerte, defilare şi acrobaţii pe motocicletă la Festivalul MotoRock de la Pecica are now closed.