Comunicat SCJU Arad, 25.08.2022

Written by admin. Posted in Social

Tagged: ,

Published on august 25, 2022 with No Comments

De astăzi, 25 august, conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad pune la dispoziția pacienților externați, o nouă metodă – simplă – de exprimare a mulțumirii sau nemulțumirii referitoare la serviciile medicale de care au beneficiat pe perioada spitalizării.

Din această lună, pacienții care se vor externa din spital vor primi un mesaj, pe telefon, din care vor putea accesa un link către un chestionar cu întrebări despre experiența pe care au avut-o pe perioada internării. Numerele de telefon folosite pentru trimiterea mesajului vor fi preluate din fișa medicală a pacientului.

„Acest chestionar este disponibil și pe site-ul instituției – scjarad.ro și era distribuit și pacienților pe perioada internării însă, am considerat că ar fi mult mai eficient să îl trimitem direct pe telefonul pacientului, după externare. Cred că prin această modalitate vor fi mult mai mulți cetățeni care își vor exprima, în mod obiectiv, părerea despre serviciile medicale și despre condițiile din secția în care au fost internați. Completarea acestor chestionare va fi de un real folos pentru noi deoarece ne ajută să îmbunătățim calitatea serviciilor medicale și să luăm măsuri acolo unde este necesar”, a explicat ec. Florina Ionescu, managerul SCJU Arad.

Prin intermediul aplicației „SMS Feedback”, într-un interval de două săptămâni de la externare, pacientul va primi un sms cu un link de acces către chestionarul de satisfacție. Destinatarul va primi un mesaj de la INFO SPITAL cu următorul text: „Vă rugăm să răspundeți întrebărilor din chestionarul următor. Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad” urmat de un link.

După accesarea acestui link pacientul va trebui să răspundă la un set de 20 de întrebări referitoare la activitatea și implicarea medicului, asistenților medicali respectiv infirmierilor, dar și despre cazare, curățenie, hrană….

Chestionarul cuprinde și întrebări precum: „Atunci când ați cerut îngrijiri medicale sau ajutor, personalul medico-sanitar a manifestat interes pentru rezolvarea problemelor dumneavoastră?” sau: „Pe parcursul internării a fost necesar să cumpărați medicamente pentru tratamentul bolii pentru care ați fost internat?” Tot în cadrul acestui chestionar foștii pacienți au posibilitatea să facă unele observații și sugestii referitoare la îngrijirile medicale primite pe perioada spitalizării.

Răspunsurile pacienților vor fi centralizate, pe fiecare secție în parte respectiv pe medic curant, iar mai apoi vor fi analizate și dezbătute în Consiliul Medical și în Comitetul Director pentru a putea îmbunătăți activitatea medicală și serviciile oferite.

No Comments

Comments for Comunicat SCJU Arad, 25.08.2022 are now closed.