Compania Aradi Kamaraszinhaz a jucat cu succes în Spania

Written by admin. Posted in Cultura

Tagged: , , , , ,

Published on mai 04, 2014 with No Comments

După ce portalul cultural toptipp.hu l-a desemnat cel mai bun „one-man show” al anului 2013, spectacolul „Ruşii” a fost invitat în Spania. Coproducţie a Companiei Aradi Kamaraszinhaz şi a Bakelit Multi Art Center din Budapesta, serata muzicală a fost prezentată sâmbătă, 3 mai 2014, în cadrul Festivalului Maghiar al Teatrului Muzical, pe scena The Bells – Thunderthief Cultural Parque din Ciudad Qesada. Coproducţia arădeană, care a avut un succes imens, a fost urmărită de spectataori spanoli, englezi, olandezi.

Inspirat din muzica lui Vîsoţki, spectacolul „Ruşii” reprezintă tot ceea ce este… rus. „În primul rând Vîsoţki spectacol,rusiişi ceea ce este în spatele lui – suflet şi război, şi vodcă, şi om, şi cruditate, şi glumă, şi singurătate, şi Puşkin, şi Dostoievski, şi Mendeleev, şi câinele erou Laika, în cinstea căruia s-a ridicat o statuie şi enumerarea ar putea continua. Producţia relevă ceva din ceea ce numim «sufletul rusesc». De ce sunt mândri ruşii şi cu ce nu se laudă, de ce le este frică şi cum sărbătoresc, ce este frumos şi ce e urât pentru ei, ce lipseşte şi ce este din belşug” – detaliază, Tapaszto Ernö, director artistic al Companiei Aradi Kamaraszinhaz.

Întorşi din Spania, arădenii vor prezena spectaolul Decalogul după Hess la Budapesta, la Festivalul Teatrelor Maghiare de peste Hotare. Reamintim că cea de-a 50-a reprezentaţie a spectacolului „Decalogul după Hess”, susţinută la Festivalul Internaţional Gala Star din anul 2013, a fost cu noroc pentru Compania Aradi Kamaraszínház. Trei premii din cinci posibile au fost obţinute de actorul Harsányi Attila la cea de-a opta ediţie a evenimentului organizat de Teatrul Municipal „Bacovia” din Bacău. Conform tradiţiei, numele câştigătorului a fost înscris pe o stea de pe „Walk of Fame” din faţa teatrului. De când spectacolul Decalogul după Hess este în repertoriul teatrului maghiar arădean, a câştigat numeroase premii la festivaluri din ţară şi peste hotare.

No Comments

Comments for Compania Aradi Kamaraszinhaz a jucat cu succes în Spania are now closed.