Claudia Boghicevici: ”Prin votul masiv pentru Klaus Iohannis arădenii au dat o șansă schimbării de care are nevoie țara noastră”

Written by admin. Posted in Politica, Top News

Tagged: , , , , , , ,

Published on noiembrie 03, 2014 with No Comments

Deputatul ACL de Arad Claudia Boghicevici le mulțumește arădenilor pentru modul în care s-au mobilizat la vot pentru candidatul Klaus Iohannis. Aceasta consideră că alegerile din 2 noiembrie au demonstrat viabilitatea proiectului Dreptei Unite și faptul că Aradul și întreg Ardealul rămân bastioane ale Dreptei anti-PSD.

”Le mulțumesc tuturor românilor și arădenilor care au ieșit la vot și au dat o șansă speranței și schimbării de care are nevoie țara noastră. Sunt convinsă că în 16 noiembrie întreaga Dreaptă va fi unită și vom reuși să dăm un președinte serios și competent ca Iohannis pentru România. Ardealul a rămas un bastion al Dreptei și regiunea care dă semnalul schimbării și pentru turul 2 al prezidențialelor. În Arad, în special, am reușit să avem un avans de 15% față de Victor Ponta, ceea ce reprezintă un uriaș vot de blam dat de arădeni actualilor guvernanți” a declarat Claudia Boghicevici.

Deputatul ACL consideră că primul tur al prezidențialelor deschide calea pentru câștigarea alegerilor de către Klaus Iohannis, în condițiile creării unei mari coaliții a oamenilor care s-au săturat de minciunile PSD și ale lui Victor Ponta: ”Aceste alegeri au demonstrat că Ponta divizează și dezbină electoratul și în niciun caz nu îl unește, având în vedere că nu a reușit să câștige peste zestrea tradițională a PSD-UNPR-PC. În același timp, candidatul Klaus Iohannis și Alianța Creștin-Liberală s-au consacrat ca singura alternativă la Ponta și PSD. Faptul că în doar câteva luni de la formarea ACL și de la anunțarea candidatului Iohannis reușim să adunăm peste 30% din opțiunile electoratului și 1 milion de voturi în plus față de cele de la alegerile europarlamentare, arată că în sfârșit pe Dreapta avem un proiect viabil, capabil să elimine hegemonia PSD. Acest prim tur a mai confirmat și faptul că pomenile electorale și guvernarea discreționară nu mai pot funcționa la nesfârșit. Prezența foarte bună la vot în mediul urban și scorurile bune obținute de candidații Dreptei în marile orașe arată că românii au înțeles nevoia de a sancționa o guvernare clientelară și coruptă care nu face altceva decât să încerce acapararea întregii puteri în stat, inclusiv prin călcarea în picioare a independenței justiției și a instituțiilor statului de drept. Pe 16 noiembrie trebuie să desăvârșim schimbarea pe care am început-o la alegerile din 2 noiembrie. Avem nevoie de o mare coaliție a oamenilor drepți, a oamenilor liberi și curajoși, care s-au săturat de minciunile PSD și ale lui Victor Ponta și care își doresc o Românie normală, o Românie a lucrului bine făcut. Aradul și tot Ardealul vor fi și la aceste alegeri motorul schimbării și al victoriei Dreptei” a conchis deputatul ACL.

 

No Comments

Comments for Claudia Boghicevici: ”Prin votul masiv pentru Klaus Iohannis arădenii au dat o șansă schimbării de care are nevoie țara noastră” are now closed.