Consiliul Județean Arad a câștigat un proiect european în valoare de 1.5 milioane de euro pentru extinderea și dotarea cu aparatură performantă a Unității Primire Urgențe din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad. Prin…
Lidia Leahu, o tânără frumoasă şi inteligentă, pasionată de scris, poezie, pictură, modelling a fost astăzi invitată la Consiliul Județean Arad, de vicepreședintele Sergiu Bîlcea. Acesta i-a conferit diploma „Arădeni cu care ne mândrim”. Din…
CCIA Arad a primit marti, 5 martie 2019, vizita oficială a Ambasadorului Republicii Tunisiene în România, doamna Raja Jhinaoui Ep Ben Ali, însoţită de doamna Hasna Tizaoui Dkhilalli, Secretar I al Ambasadei şi de consulul…
Începutul de toamnă a anului trecut a venit cu vești bune pentru arădeni. Lucrările la bazinul de polo din cartierul Subcetate nu numai că se încheiau, dar, mai mult decât atât, Compania Națională de Investiții…
Caravana Concursului Județean de Frumusețe „Miss Arad 2019“, coordonată de Adela Czebely a început, la sfârșitul săptămânii trecute, la Pecica. Cu sprijinul directorilor Liceului Teoretic „Gheorghe Lazăr“ din oraș, prof. Toth Daniel și prof. Karkus Blazena, comitetul…
Efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad, au fost angrenate, în acest sfârșit de săptămână, în misiuni care au avut drept scop creșterea gradului de siguranță al cetățenilor și asigurarea climatului de ordine și…
Filiala Judeţeană Arad a Confederaţiei Patronatul Român Oferta de şcolarizare pentru luna MARTIE 2018 în meseria de SUDOR ELECTRIC – COD COR 7212.1.1: Cursul are 360 ore, 120 ore teorie 240 ore practică, durează apoximativ 3 luni, începe…
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad anunță că va elibera biletele de transport interurban pentru persoanele cu dizabilități pentru anul 2019 începând cu data de 4 martie 2019. Eliberarea biletului unic de…
Consiliul Judeţean Arad a insistat să obțină fonduri de la Guvern pentru modernizarea drumului judeţean Gurahonţ – Iosaş – Pescari – Dieci – Revetiş –Berindia – Păulian – Buteni (22,2 km). “Am cerut de două…
Workshop „Plan de acțiune pentru transformarea digitală a Aradului”, în cadrul proiectului Digital Cities Challenge (Provocarea Orașelor Digitale), organizat de Primăria Municipiului Arad, în colaborare cu Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a Județului Arad,…
Joi, 21 februarie a.c., a avut loc semnarea contractului de lucrări CL1 Reabilitare reţele apă în Municipiul Arad şi aducţiune în localitatea Fântânele, din cadrul Proiectului Fazarea proiectului Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi…
Miercuri, 27.02.a.c., în jurul orei 00.45, vigilența echipajului de jandarmi aflat în serviciu, în zona gării din municipiul Arad, a fost testată de către doi bărbați din Bîrlad, care, în timp ce se aflau pe…
Cadrul legislativ și fiscal al Punctelor Gastronomice Locale – un instrument la îndemâna gospodăriilor țărănești care oferă servicii turistice – este de acum finalizat, deci acestea pot fi înființate și exploatate. Punctele Gastronomice Locale sunt…
Primăria Municipiului Arad prin intermediul operatorilor de spaţii verzi a început reamenajarea sensurilor giratorii din oraş. Sâmbătă, 23 februarie, sensul giratoriu de pe strada Horia la intersecţia cu străzile Octavian Goga şi George Coşbuc a…
Firmele care pun pe piaţă ambalaje, echipamente electrice sau baterii, precum şi cele care produc deşeuri din hârtie, metal, sticla sau plastic sunt obligate să desemneze un responsabil cu gestionarea deşeurilor, dintre angajaţii proprii. Prevederea…
Statisticile înregistrate de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad arată că în anul 2018 față de anul 2017 s-a triplat numărul de cazuri de violență domestică semnalate, toate victimele fiind femei…
Consiliul Județean Arad a organizat miercuri o dezbatere publică în comuna Șepreuș. În fața a aprox. 150 de localnici, președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, și vicepreședintele Sergiu Bîlcea au predat constructorului PORR amplasamentul drumului…
În câteva săptămâni ar putea începe ultimele lucrări de reparaţii capitale pe ştrandul Nepun. Anul acesta investiţia municipalităţii va fi direcţionată spre reparaţii capitale la bazine şi reabilitarea aleilor pietonale şi a platformelor cu dale…
Peste 70 de companii din Romania și Ungaria vor fi prezente la Arad, în cadrul Confort Construct & Instal, un eveniment de marcă deja consacrat, care a ajuns la cea de-a XXV-a ediție în România.…