Orașul Békéscsaba a fost pentru a douăsprezecea oară consecutiv gazda unei întălniri anuale în cadrul Conferinței Economice de Relație Externă Bilaterală urmată de un parteneriat maghiaro-român. În cadrul manifestării au fost prezentate și au fost…
Adrian Ţolea, preşedintele interimar al Consiliului Judeţean Arad, a inaugurat două dintre cele mai mari proiecte din sectorul de sănătate arădean, derulate de Consiliul Judeţean Arad din fonduri europene şi din fonduri proprii. Este vorba…
Viceprimarul municipiului Arad, domnul Levente Bognar a primit în această dimineață vizita reprezentanților Ambasadei Republicii Populare Chineze în România, domnul consilier Li Ming şi domnul Lu Yuxun. Oaspeții din China au fost însoțiți de doamna…
Decorurile luminoase de pe platoul Primăriei au anul acesta un nou design, sunt instalate decoruri de sărbătoare pe toate magistralele de circulație și în principalele intersecții mari. Instalații de iluminat festiv sunt montate și în…
Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România – filiala Arad în parteneriat cu Centrul Naţional pentru Producţie şi Consum Durabile organizează în 8-9 decembrie 2015 a V-a sesiune a cursului Responsabil Gestionarea…
Poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul IPJ Arad împreună cu poliţiştii de proximitate desfăşoară mai multe activităţi în cadrul campaniei „Arădenii în siguranţă” având drept scop creșterea gradului de siguranță a…
Luni, 23 noiembrie a.c., un echipaj din cadrul Secției Jandarmi Sebiș, pe timpul unei acțiuni pe linia prevenirii și combaterii faptelor de comerț ilicit, a depistat în piața agroalimentară din localitatea Gurahonț, o persoană care…
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Arad organizează în perioada 10 -13 decembrie, la Expo Arad, festivalul „Tradiții de Iarnă”, un eveniment ce promovează tradițiile și obiceiurile sărbătorilor de iarnă specifice județului Arad, fiind un…
Primăria Municipiului Arad a început procedurile pentru lucrările de investiții aferente amenajării suprafaței de joc a noului Stadion Municipal Francisc Neuman –UTA, care se va derula în paralel cu reconstrucția arenei, aflată în curs.…
Târgul de Iarnă organizat de municipalitate se va desfășura în perioada 28 noiembrie 2015-10 ianuarie 2016. Anul acesta arădenii se vor putea bucura de atmosfera Târgului de iarnă în două locații din oraș: în spațiul…
Duminică 22 noiembrie a.c., efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad au asigurat măsurile de ordine, pe timpul desfășurării meciului de fotbal ce a avut loc pe stadionul ”Motorul” din municipiul Arad. În timpul…
Direcţia de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară Arad, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a unor posturi de execuţie vacante, în regim contractual în data de 16.12.2015 ora 10, proba scrisă şi în…
În perioada 20-22 noiembrie a.c., poliţiştii Serviciului Rutier, Biroului Rutier, Polițiilor orășenești, secțiilor de Poliție şi posturilor de Poliție, au desfăşurat o acţiune cu efective mărite, pe DN7, pe linie de viteză, în care au…
Primăria Municipiului Arad face înscrieri pentru operatori calculator în secții de votare, în baza normelor metodologice privind funcționarea Sistemului informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal, selecția și desemnarea…
Vineri, 20 noiembrie 2015, la Şcoala Generală din Micherechi (Méhkerék), a avut loc o nouă ediţie a concursului de ortografie pe ţară „Gheorghe Martin”, dedicat vorbirii şi scrierii corecte în limba română, la care a participat…
În cursul zilei de ieri, 33 de poliţişti arădeni au donat sânge, în speranţa că gestul lor va ajuta la salvarea unor vieţi. Activitatea s-a desfăşurat la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad unde, cu…
În această perioadă, Poliţia de Frontieră Română, în cooperare cu celelalte instituţii care au atribuţii în punctele de trecere a frontierei, efectuează verificări amănunţite asupra persoanelor şi mijloacelor de transport care tranzitează frontiera, atât pe…
În vederea clarificării unor aspecte referitoare la lucrările de pe strada Eftimie Murgu facem următoarele precizări, pentru corecta informare a opiniei publice : În luna aprilie 2015 pe strada Eftimie Murgu a fost predat constructorului amplasamentul…
În cursul anului 2015 Primăria Municipiului Arad a efectuat lucrări de modernizare a infrastructurii cartierului 6 Vânători, atât în zona blocurilor cât și a străzilor cu case. Primarul Municipiului Arad, dl.Gheorghe Falcă a prezentat astăzi…
Primarii localităţilor de frontieră din judeţele Arad şi Bekes (Ungaria), împreună cu oficialităţi române şi maghiare, dintre care îi amintim pe Gheorghe Şimonca, primul român deputat în Parlamentul maghiar, Florin Vasiloni, consulul general al României…