Mult mediatizata alianță a vestului nu e altceva decât o alianță politico-electorală, cel puțin pentru primarul Gheorghe Falcă, aflat în cădere liberă în sondaje, care o folosește pentru a obține un capital de imagine, în…
Guvernul României a adoptat o Hotărâre prin care se alocă suma de 17,85 de milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2018 ale unor unități…
Liberalul Dorin Stanca apreciază că România are nevoie de elite autentice. „Comparând trecutul cu prezentul, la sfârşitul anului Centenar, mai mult ca oricând altcândva, realizăm că România are nevoie de caractere, de elite. Centenarul ne-a…
Protestele din Franța sunt o manifestare a aceleiași categorii de dinamici care au dus la Brexit și care l-au adus pe Donald Trump la putere în SUA. Violențele din aceste zile sunt ca un puseu…
Minciuna consilierului județean Cristian Ispravnic (PSD), care susținea că piatra folosită la modernizarea drumului județean Pâncota-Seleuș „nu este bună pentru drumuri județene”, a fost demontată de expertiza comandată de firma care execută lucrarea! S-au prelevat…
Senatorul Zero, Mihai Fifor, este o mare dezamăgire pentru Arad. Atât ca ministru, cât şi ca senator, Fifor nu a reuşit să iniţieze un proiect pentru Arad şi arădeni. Sergiu Bîlcea, preşedintele PNL Municipiul Arad…
Că PSD Arad cară tava lui Liviu Dragnea, cu o slugărnicie penibilă, se știe. Dar iată că același PSD Arad, prin parlamentarii săi, nu se sfiește să își bată joc în repetate rânduri de arădeni…
Programul de Guvernare social-democrat promovează un concept care pune în centrul său cetățeanul și nu sistemul medical în sine, entitate pe care își propune însă să o redimensioneze după model european. Scopul final este acela…
Dorin Stanca, vicepreşedinte PNL Municipiul Arad, solicită o simplificare a relaţiei dintre administraţie şi cetăţeni. „Ca liberal şi om de afaceri, pledez pentru o administraţie publică care să adopte şi să implementeze valorile administrative care…
Într-un total semn de dispreț față de arădeni, Gheorghe Falcă și Marinel Cionca nu au găsit de cuviință să celebreze Centenarul Marii Uniri acasă, în chiar Capitala spirituală a marelui act istoric. Calcule meschine, politicianiste,…
Primarul Gheorghe Falcă a făcut tot posibilul ca monumentul Marii Uniri, realizat din fondurile Ministerului Culturii, să nu fie amplasat la Arad în An Centenar. Acest lucru reiese din actele oficiale, primarul Falcă refuzând să…
Şedinţa de Consiliu Judeţean de astăzi s-a desfăşurat într-un cadru deosebit, sub auspiciul Centenarului Marii Uniri. Evenimentul a fost patronat de conducerea Consiliului Judeţean Arad şi Înalt Prea Sfinţia Sa Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului. Şedinţa…
Președintele ALDE Arad, deputatul Eusebiu Pistru, afirmă că organizația arădeană este în grafic cu programul de reorganizare și consolidare pe scena politică, urmând ca, în scurt timp, reprezentanții săi să se afirme și pe plan…
Declaraţia ministrului de Finanţe Eugen Teodorovici arată nivelul maxim de incompetenţă atins de Guvernarea PSD. „Sunt obsedaţi de românii care lucrează în Europa şi care, ajunşi în contact cu civilizaţia occidentală, nu suportă PSD. Propunerea…
Dorin Stanca, vicepreşedinte PNL Municipiul Arad, apreciază că infrastructura umană este unul dintre factorii fundamentali ai dezvoltării economice ai unei țari. „Nicio țară nu poate atinge un nivel de dezvoltare durabilă fără investiții consistente în…
Consiliul Județean Arad s-a sesizat în urma declarației deputatului PSD de Arad, Florin Tripa, care susținea că România a intrat în procedură de infringement din cauza Consiliului Județean Arad, pentru un proiect european nefinalizat de…
La iniţiativa grupului PSD-ALDE din Parlament, Camera Deputaţilor a adoptat Proiectul de Lege pentru aprobarea Programului de încurajare a investiţiilor din zona montană. Programul naţional prevede facilitarea accesului la finanţare pentru producătorii şi crescătorii de…
La sediul Consiliului Județean s-a consemnat o întâlnire importantă: semnarea contractului dintre Aeroportul Arad și Compania TAROM, prin care operatorul național revine în orașul nostru după 15 ani. Vestea este îmbucurătoare, dar se vor efectua…
Siguranța românilor a devenit o aventură, din cauza luptei PSD împotriva justiției și, implicit, a românilor cinstiți! PSD a scos din pușcării, anul acesta, 9.000 de violatori, pedofili, tâlhari. Aprox. 6.000 dintre aceștia au…