Consilierul județean PSD Cristian Videscu consideră că liberalii arădeni își maschează incompetența prin minciună și ipocrizie, arătând mereu cu degetul în altă direcție atunci când nu reușesc să ducă la bun sfârșit promisiunile deloc puține…
“PNL Arad şi în special conducerea liberală a CJA ar trebui să-şi asume în primul rând politic, dezastrul administrativ datorat incompetenţei şi proastei gestiuni a proiectelor pe care le-a coordonat de când conduce destinele judeţului”,…
Deputatul PSD Dorel Căprar consideră justificate aşteptările cetăţenilor cu privire la Strategia de Guvernare şi Programul Economic al PSD, fapt relevat de altfel şi de numeroasele sondaje de opinie care indică revenirea social-democraţilor la conducerea…
O serie de aspecte ce țin de o agricultura cu adevărat performantă se regăsesc între preocupările ALDE Arad. Președintele organizației municipale, Florin Galiș, este determinat să contribuie, prin măsuri ce ar urma să fie luate…
Klaus Iohannis le-a dat o veste tristă social-democraților după ce a anunțat că nu va desemna ca premier, după alegerile parlamentare din decembrie, „o persoană urmărită penal sau condamnată penal”. Sigur cei vizați erau cei…
Deputatul Eusebiu Pistru acuză ASF (Autoritatea de Supraveghere Financiară) că vrea să ducă la faliment transportatorii români, refuzând să pună în practică măsurile convenite la negocierile pentru renunţarea la protestele la nivel naţional. „ASF, în…
În ședința plenului Senatului României din 10 octombrie 2016 senatorul PNL de Arad, Ioan Cristina a adresat domnului ministru Achim Irimescu din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale câteva întrebări referitoare la situația finanțărilor prin…
Vicepreședintele PNL Arad, Claudia Boghicevici, consideră că tragedia de la Sibiu, unde o asistentă medicală a decedat din cauza epuizării fizice, demonstrează încă odată cât de necesară este o reformă profundă în sistemul de sănătate…
Klaus Iohannis le-a dat o veste tristă social-democraților după ce a anunțat că nu va desemna ca premier, după alegerile parlamentare din decembrie, „o persoană urmărită penal sau condamnată penal”. Sigur cei vizați erau…
Deputatul PNL, Eusebiu Pistru, este de părere că prognoza FMI, privind o creştere economică a României în 2016, de 5%, este o dovadă a faptului că guvernul Cioloş a gestionat la modul optim România de…
PNL Arad recunoaşte tacit eşecul major şi politica deficitară practicată în ceea ce priveşte administrarea Aeroportului Arad, este de părere consilierul judeţean PSD Florin Tripa.Social democratul crede că argumentaţia sa este întărită de recentele…
Constituirea producatorilor agricoli în forme asociative deschide noi oportunitati de dezvoltare economica prin atragerea unor avantaje locale, zonale sau regionale si folosirea puterii colective in scopul cresterii prosperitatii membrilor, a familiilor lor si comunitatilor din…
Senatorul Constantin Traian Igaș a participat la întrevederea cu președintele Parlamentului Muntenegru, Darko Pajovic. Întâlnirea a avut loc în contextul participării delegației muntenegrene la votul în Plenul Senatului al Legii privind ratificarea Protocolului de aderare…
Deputatul Dorel Căprar subliniază că PSD Arad nu va susţine cabotinajul primarului care a decis să se joace din nou pe banii arădenilor de-a candidatura la titlul de Capitală Verde a Europei 2019. Social-democraţii consideră…
Pe eșichierul politic românesc, ALDE rămâne singurul partid de dreapta realmente preocupat de antreprenori, de oamenii cu inițiativă, de investitorii care aduc plusvaloare societății în care trăiesc. Și care, nu o dată, s-au văzut prinși…
Primarul Aradului, Gheorghe Falca, a fost desemnat, sambata, sef de campanie al PNL la alegerile parlamentare, a anuntat vicepresedintele partidului Raluca Turcan, potrivit News.ro. Turcan a precizat ca nominalizarea a fost facuta de catre liderul…
Deputatul Eusebiu Pistru, membru al Comitetului de conducere al PNL, transmite: „S-a decis ca fostul PDL să renunțe la funcția de copreședinte al PNL, urmând ca Alina Gorghiu să fie președinte unic. Totodată, europarlamentarul Daniel…
Consilierii judeţeni PSD Arad, Cristian Videscu şi Marius Sulincean au abordat astăzi în cadrul unei conferinţe de presă o serie de subiecte controversate ce vizează funcţionarea CJA şi a instituţiilor din subordine, argumentând în acelaşi…
În cadrul ședinței ordinare CJA de ieri, 28 septembrie, proiectele de hotărâre referitoare la patrimoniul Consiliului Județean Arad au fost sabotate de către reprezentanții PSD aflați în sală, spun consilierii județeni liberali. Consilierul județean liberal…