scris de:Florin L. Coita Ce a fost până acum! Defrișările ilegale din ultimii 25 de ani reprezintă 400.000 de hectare, cam 6% din pădurile României. Paguba estimată este de peste 5 miliarde euro. Tăierea…
scris de: prof Ioan Tuleu Al Doilea Război Mondial a fost cel mai mare dezastru pe care l-a cunoscut omenirea, provocat chiar de fiinţele raţionale care populează planeta Pământ. Au trecut, iată, 7o de ani…
scris de: Cristian Țițca Nu știu alții cum sunt, dar eu, când mă gândesc la orașul meu de suflet, Arad, simt ceva ce îmi furnică șirea spinării. Există în fiecare arădean o sămânță de patriotism…
scris de: prof. Ioan Tuleu În urmă cu câțiva ani un cunoscut lider PDL a adus, în sâmbăta dinaintea Sărbătorii Paștelui, Lumina Sfântă de la Ierusalim din care apoi s-a împărțit în întreaga țară la…
scris de: Dan Coita ANAF-ul sau „Fiscul” așa cum ne-am obișnuit mulți să-i spunem, face ravagii printre sărmanii, mici intreprinzători. Asta după ce ani buni a tolerat furturile, tunurile și evaziunea fiscal a șacalilor…
scris de: prof. Ioan Tuleu S-a întâmplat la Arad în urmă cu vreo 15 ani. Atunci când, într-o anumită zi, i s-a înscenat un flagrant de primire de mită consilierului local Marius Sălăjan, președinte al…
scris de: Cristian Țițca Am aflat zilele acestea că Gheorghe Falcă nu mai are gânduri de mărire pe la București. Nu știu ce s-a întâmplat, dar omul care a reușit la un moment dat să…
scris de: prof. Ioan Tuleu S-au stins repede ecourile pricinuite de atacul asupra Charlie Hebdo, lumea a manifestat pentru libertatea de exprimare neîngrădită, autoritățile au „executat” făptașii și totul a revenit la starea de…
scris de Cristian Țițca Undeva, în inima Transilvaniei, un preot ortodox are în grija sa peste o sută de copii abandonați. Are grijă ca acestora să nu le lipsească nimic și, mai ales, să…
„Restituțio in integrum”, catastrofala decizie din 2005 a guvernului Tăriceanu scris de:prof. Ioan Tuleu Șeful Agenției Naționale Pentru Restituirea Proprietăților (ANRP), George Băieșu, a fost amendat pentru că nu a plătit contravaloarea proprietăților adjudecate de…
scris de: Cristian Țițca Arestarea Elenei Udrea ne-a lăsat prea puțin timp la dispoziție pentru a arunca o privire peste graniță. Îmbătați de lupta anti-corupție din țara noastră, presa națională a uitat să ne explice…
scris de: prof. Ioan Tuleu Libertatea de expresie invocată de ziariştii de la Charlie Hebdo, atacaţi de extremiştii musulmani, a generat o solidarizare extraordinară cu ei a opiniei publice franceze şi nu numai. Şi la…
scris de:prof. Ioan Tuleu Atacul terorist asupra redacţiei publicaţiei umoriste „Charlie Hebdo” a provocat o imensă emoţie şi o extraordinară desfăşurare de forţe politice, cu prezenţa a cincizeci de şefi de stat şi de guvern…
scris de: Cristian Țițca Latinul Virgilius o oferit imperiului roman și mai apoi posterității o operă complexă, formată din 12 volume, intitulată „Eneida”. Celebrul rămâne citatul despre grecii antici care, în războiul Troian, văzând că…
scris de:Dan Coita Era undeva pe la jumătatea lui noiembrie 2014, toți românii își doreau o schimbare în viața lor. Sperau ca aceasta să vină, după alegerile prezidențiale, atunci când majoritatea românilor erau cuprinși de…
scris de: Cristian Țițca Acum, de câteva minute,am aflat că inventatorul român, Justin Capră, a plecat dintre noi. În afară de un scurt memento în emisiunea lui Radu Banciu, nimeni nu a pomenit de trecerea…
scris de prof. Ioan Tuleu Până unde merge libertatea cuvântului, respectiv libertatea de expresie, iată o dezbatere declanşată de recentele evenimente teroriste din Paris, capitala Franţei, unul dintre statele cele mai liberale în această privinţă.…
Cineva care se confruntă cu probleme dentare nu poate fi în rest un om sanatos, ne avertizeaza dr. Dan Merisca, medic stomatolog. Rep. Este adevărat că un om cu probleme dentare nu este în rest…
scris de: Cristian Țițca Strămoșii noștrii romani obișnuiau să își sperie copiii, înainte de culcare, spunându-le povestea lui Hannibal, cartaginezul care a atacat Roma, inima imperiului și leagănul civilizației. „Hanibal e la poartă”, așa s-ar…
scris de Dan Coita Dacă tot e de actualitate acest subiect, pe toate canalele de televiziune, ziare, etc mi-am permis și eu să-mi dau cu părerea, chiar dacă unii, poate nu sunt de accord cu…