„Am aprobat documentaţia pentru licitaţie, ultima etapă a proiectului”

Written by admin. Posted in Utile

Tagged: , , , , ,

Published on februarie 24, 2017 with No Comments

gsp

În şedinţa Adunării Generale a Acţionarilor de la Asociaţia de Dezvoltare Intracomunitară „Sistem Integrat de Gestionare a Deşeurilor”, desfăşurată astăzi, 24 februarie 2017, a fost aprobată documentaţia pentru licitaţie a serviciilor de colectare şi transport.

Am aprobat documentaţia, intrând astfel în etapa finală a acestui proiect”, a precizat Sergiu Bîlcea, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad. O dată demarată această procedură, vicepreşedintele CJA a subliniat că, până la sfârşitul anului, speră că va avea operatori pe fiecare dintre cele cinci loturi şi astfel acest proiect, finanţat din fonduri europene, va fi funcţional. „Ţin să mulţumesc primarilor pentru implicare şi înţelegere. Acest sistem va oferi un preţ corect, accesibil, pentru colectarea deşeurilor din tot judeţul şi, în plus, odată ce fiecare operator va fi funcţional, acest fapt ne va scuti de eventuale penalităţi sau corecţii din partea Uniunii Europene”, a subliniat Sergiu Bîlcea.

Tarifele de pornire pentru serviciile scoase la licitaţie au pragul maximal de 8,42 lei/persoană/lună (TVA inclus), pentru mediul urban, respectiv 3,84 lei/persoană/lună (TVA inclus), pentru mediul rural.

De menţionat că în 36 de judeţe se implementează acest gen de proiect, iar dintre acestea doar 14, printre care şi Aradul, au finalizat toate lucrările. În prezent, sistemul este operaţional doar în două judeţe, iar Aradul mai are de finalizat doar aceste licitaţii a serviciilor de colectare şi transport pentru a se alinia la judeţele în care sistemul este funcţional.

No Comments

Comments for „Am aprobat documentaţia pentru licitaţie, ultima etapă a proiectului” are now closed.