Adrian Ţolea: „Dezastru bugetar pe primul trimestru“

Written by florin lucian coita. Posted in Politica, Top News

Tagged: , , , , ,

Published on aprilie 14, 2014 with No Comments

„Guvernul Ponta a înregistrat cifre dezastruoase în primele trei luni ale anului, în ceea ce priveşte colectările bugetare” a declarat Adrian Țolea, prim-vicepreședinte al PDL Arad.

Principalul efect este tăierea banilor de la investiţii pe această perioadă. Datele din execuţia bugetară pe trimestrul întâi indică o tăiere de 2 miliarde de lei faţă de aceeaşi perioada a anului 2013. „Guvernul Ponta este clar un guvern de stânga, plin de stângăcii. Pentru a ascunde acest deficit, Executivul a ales cea mai proastă metodă: tăierea investiţiilor, adică a singurei soluţii pentru generarea de mişcare în economie, pentru crearea de locuri de muncă” a mai spus Adrian Țolea.

„Numai pe primele două luni ale anului s-a înregistrat un minus de 500 de milioane de lei la încasările bugetare. Asta înseamnă, comparativ, contravaloarea anuală a circa 50.000 de pensii medii. La acestea putem adăuga un minus de 1,3 miliarde lei aferent lunii martie” afirmă Adrian Țolea.

Cifrele arată clar eşecul perpetuat al acestei guvernări. „Cheltuielile cu bunurile şi servicii, adică achiziţii directe făcute de stat, fie că e nevoie, fie nu, de produsele respective, au crescut cu 5,7% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. E clar că avem de-a face cu un guvern risipitor, care direcţionează banii înspre clientela şi interesele proprii” a concluzionat Adrian Țolea.

Acesta a citat şi câteva date statistice, conform cărora în luna martie s-au înregistrat minusuri pe linie la bugetul de stat:

* Venituri nefiscale – minus 404 milioane de lei. Adică companiile și regiile de stat sunt sufocate de managementul prost, de numirile politice, de salariile enorme acordate fără nici un criteriu de eficiență.

* Încasări din TVA – minus 400 de milioane de lei față de aceeași perioadă din 2013. Acest lucru înseamnă o scădere a consumului, o reducere a activității economice.

* Sume primite de la UE – minus 360 de milioane de lei față de 2013. Acest lucru demonstrează clar blocajul în care se află România în ce privește fondurile de la UE și derularea proiectelor în vigoare.

* Încasările din impozitul pe venituri din salarii – minus 204 milioane de lei. Acest lucru înseamnă că se pierd locuri de muncă sau creșterea muncii la negru, din cauza politicilor fiscale duse de guvernările Ponta.

No Comments

Comments for Adrian Ţolea: „Dezastru bugetar pe primul trimestru“ are now closed.