Adrian Todor : „Incompetența liberalilor de la CJA va duce și Aeroportul la faliment“

Written by admin. Posted in Politica

Tagged: , , ,

Published on iulie 11, 2018 with No Comments

Situația Aeroportului din Arad e din ce în ce mai critică, din cauza administrației liberale care conduce Consiliul Județean Arad și care se dovedește în continuare incapabilă să aducă la Arad curse regulate. În ciuda ofertelor existente, din partea unor companii serioase, cei de la CJA par a fi total dezinteresați de soarta Aeroportului, care se îndreaptă tot mai mult spre faliment.

Incompetența liberalilor de la CJA va duce și Aeroportul la faliment, ceea ce a devenit o modă în rândul administrațiilor conduse de PNL. Probabil, cei de la CJA se inspiră de la tătucul Falcă, care falimentează toate societățile din subordinea Primăriei.

Conducerea CJA nu reușește să aducă noi curse la Arad, de doi ani de zile, de când în fruntea instituției s-a instalat Marinel Cionca, cel mai slab președinte din istoria Consiliului județean. În ciuda nenumăratelor oferte care au existat, în ciuda promisiunilor doamnei Boghicevici, care ne spunea că a contactat sute de companii și că va fi un du-te vino pe Aeroport, în ciuda deplasărilor pe bani publici ale „consiglierului“ Ando, prin Corsica, Marea Britanie și alte zone fierbinți ale Europei, situația Aeroportului Arad nu s-a schimbat cu nimic în acești doi ani.

Ne uităm în jur și vedem că Timișoara introduce noi curse, spre Paris, Stuttgart sau Chișinău, vedem la Oradea că vin noi operatori, care vor introduce curse către vestul Europei și către Marea Britanie, nu mai vorbim de ce se întâmplă la Cluj. Numai la Arad, poarta de intrare în România din vestul Europei, conducerea liberală a Consiliului Județean Arad nu e în stare să resusciteze Aeroportul.

Nu înțeleg cum un președinte ca Marinel Cionca, care a reușit să acumuleze o avere impresionantă de când e în politică, ceea ce ne arată că e un bun om de afaceri, nu e în capabil să managerieze la fel de bine Consiliul Județean Arad și societățile subordonate, astfel încât și acestea să aibă același succes în plan economic“, spune deputatul PSD Arad Adrian Todor.

No Comments

Comments for Adrian Todor : „Incompetența liberalilor de la CJA va duce și Aeroportul la faliment“ are now closed.