Adrian Niţu: “Economia, secătuită de Guvernarea USL”

Written by admin. Posted in Politica

Tagged: , , , , ,

Published on martie 24, 2014 with No Comments

Adrian Niţu, vicepreşedinte al PDL Arad, consideră că economia este cea care suferă cel mai mult în urma incompetenţei guvernării USL. „Dacă economia unei ţări funcţionează, atunci şi celelalte sectoare pot fi finanţate”, a declarat Adrian Niţu.

„Se vede clar diferenţa dintre o politică de stânga, adoptată de actualul guvern, cu taxe mai multe, dar cu o colectare mai slabă. În timp ce guvernarea PDL a diminuat numărul taxelor, USL a adus 35 de taxe noi, ceea ce a afectat vizibil mediul economic şi, implicit, şi puterea de cumpărare a cetăţenilor. Acciza de 7 eurocenţi pe litrul de combustibili reprezintă bomboana de pe coliva incompetenţei guvernamentale”, a completat vicepreşedintele PDL Arad.

O altă promisiune neonorată se referă la faptul că în 2013 au intrat în insolvenţă 29.500 de firme, în timp ce Guvernul a promis stimularea sectorului privat. „Acest fapt reprezintă o altă minciună. Suntem pe locul 102 în lume şi pe ultimul loc în Uniunea Europeană, în ceea ce priveşte rezolvarea insolvenţelor”, a completat Adrian Niţu.

O lovitură dată economiei este şi ratarea întocmirii legislaţiei privind parteneriatul public-privat, care ar fi putut duce la dezvoltarea mediului de afaceri. Dar, dovada maximă a incapacităţii guvernării USL, în domeniul economiei, este ratarea privatizării celor trei companii: Oltchim, CFR Marfă şi Poşta Română, ceea ce dovedeşte minciuna „reindustrializării private” promise în campania electorală de USL.

No Comments

Comments for Adrian Niţu: “Economia, secătuită de Guvernarea USL” are now closed.