ABC-UL AFACERII TALE, cel mai puternic eveniment de business din Arad

Written by admin. Posted in Social, Top News

Tagged: , , , , ,

Published on noiembrie 10, 2015 with No Comments

 

Afis

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Arad, împreună cu Asociația Arad24, BrainiAd Marketing și Business Point Event organizează în 11 noiembrie 2015, ora 11.00, la Expo Arad, „ABC-UL AFACERII TALE” – cel mai puternic eveniment de business din județul Arad.

Vor fi prezenți antreprenori cu afaceri de succes, care participă anual la „Topul Firmelor” din județ, alături de partenerii cei mai activi în mediul de afaceri ai Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Arad, ONG-uri care desfășoară proiecte antreprenoriale, bănci și multinaționale locale.

La eveniment sunt invitați speakeri renumiți, specialiști în public-speaking, marketing online, comunicare, management etc.

Bianca DĂNCILĂ este expert în Marketing Online. A pus bazele agenției de Marketing Digital – GripADs. Bianca ajută firmele să fie ușor de găsit în mediul online, să se poată interacționa cu ele și să fie capabile să facă bani de la clienții din mediul online. Pasiunea pentru Marketing-ul Online a descoperit-o în calitate de Manager al proiectului tocmai.ro, proiect pe care l-a crescut din faza de start-up până în momentul în care a ajuns în top 10 site-uri din România. În prezent, Bianca susține companiile care urmăresc o poziție online dominantă în industria lor.

Anabela LUCA este Online Marketing Specialist și owner la adLemonade. Cu o experiență de peste 4 ani în Marketing Online, Anabela este specializată în PPC Advertising (Google AdWords, Facebook Ads, LinkedIn, YouTube Ads etc.). Ca și specialist, Anabela este orientată spre rezultate și livrarea de campanii online eficiente. Ca și Trainer Certificat Google, ține training-uri în programele Google Online Marketing Academy și Google Engage. Spontană și amuzantă, Anabela livrează conținut de calitate cu claritate.

Paul ARDELEANU este expert în Public Speaking și fondator al comunității Speakers Club. După ce a petrecut aproximativ 2 ani în firma Coaching4You, una dintre cele mai active firme de training din România, fondată de Lorand Soares Szasz, a decis să meargă pe calea antreprenoriatului și să își înființeze propria firmă. A ținut prezentări în fața a peste 5.000 de oameni și a fost de 5 ori speaker la Business Days. A împărțit scena cu personalități precum Andreea Răducan, Mihai Leu, George Ivaşcu, Lorand Soares Szasz, Andy Szekely și mulţi alţii.

Lia Lucia EPURE este expert și doctor în PR și Comunicare. Autoare a mai multor cărți și articole publicate în România și în străinătate, Lia Lucia Epure a fost nominalizată “Femeia Anului” de Centrul International Biografic, Cambridge, din Anglia în anul 2007. Director general al publicației ”Ziua de Vest”, Lia Lucia Epure este o adevărată luptătoare împotriva manipulării din mass-media, fiind membru fondator al Asociației Europene a Jurnaliștilor Condamnați Abuziv. Lia Lucia Epure este cadru didactic universitar și Președinte al clubului Rotary Timișoara.

Luminița ȚUNDREA este managing partner al casei de avocatură Țundrea & Asociații din Timișoara. Este creatoarea unei afaceri de succes pe piața juridică din zona de vest – una din primele trei case de avocatură specializate în probleme de consultanță și avocatură de business. Doctor în drept comercial, autor a două cărți și numeroase lucrări de specialitate, aceasta și-a concentrat eforturile în permanență pentru găsirea de soluții flexibile și practice adaptate nevoilor clienților.

Adrian BĂDESCU este un important antreprenor timișorean în domeniul sănătății, asociat în grupul de clinici MEDICI’S Timișoara: Xclussive, Clinics, BabyClinics, Access, Laborix. A contribuit la designul, implementarea și dezvoltarea unor concepte noi: Der Standard – standardul integrat de sănătate ocupațională, Centrul de evaluare medicală aeronautică, Medici’s Xclussive – Temeswar ArztHaus Concept, Clinics ArtGallery, proiectul Meddiq Medical World etc. În zona socială activează în mișcarea rotariană, membru al Rotary Club Timișoara, ICC România-Germania, ICC România-Israel, CCC-Cavaler de Malta etc.

Magicianul LORENZO-CRISTIAN este singurul român care este membru în cel mai prestigios şi exigent club al magicienilor profesionişti din Europa – The Magic Circle de la Londra, în care se află şi renumiţii magicieni Dynamo şi David Copperfield. Pe lângă faptul că este cel mai titrat magician român, el este și un antreprenor care a reușit să construiască un business dintr-o pasiune artistică. În prezent, conduce o echipă de artiști și staff-ul tehnic cu care crează spectacole personalizate pentru evenimentele companiilor: lansări de produse, inaugurări, spectacole motivaționale, apariții magice pentru CEO sau speakeri. De asemenea, oferă idei inedite pentru campaniile de marketing și recrutarea forței de muncă prin inovația www.magic-marketing.ro

Paul BĂRBULESCU este arădeanul specialist în Public Speaking și campion național Toastmasters în cadrul secţiunii de discursuri pregătite în limba română. A activat în Toastmasters România, organizaţie axată pe dezvoltarea abilităţilor de vorbit în public, unde a obţinut diverse titluri, atât pentru capacitatea sa de a face prezentări improvizate de excepţie, cât şi pentru cea de a evalua şi îmbunătăţi eficienţa unui discurs. După o experienţă ca reprezentant a peste 22.000 de studenţi, a activat 2 ani în poziţia de consilier parlamentar pe probleme de public speaking, comunicare şi marketing. În prezent Paul Bărbulescu şi-a adus talentul în piaţa imobiliară a Municipiului Arad.

Va fi o zi în care timpul de calitate va fi dat la schimb pentru cele mai noi informații din mediul de business, pentru a crea noi contacte și a găsi noi parteneri de afaceri, o zi cu rezultate maxime!

Mai multe detalii pe: www.ccia-arad.ro

 

 

 

 

 

No Comments

Comments for ABC-UL AFACERII TALE, cel mai puternic eveniment de business din Arad are now closed.