A fost greu, dar s-a terminat cu bine! UTA- FC Brașov 3-2

Written by admin. Posted in Uncategorized

Tagged: , , , ,

Published on februarie 27, 2016 with No Comments

foto-uta-fc-brasov_3

Pe arena „Motorul” din Aradul Nou, UTA s-a impus astăzi, scor 3-2, în prima etapă, din acest an, în seria a II-a a ligii secunde învingând pe FC Brașov. Pe gazonul îmbibat cu apă, elevii lui Roland Nagy au început bine partida, Polgar și Man au ratat în primele cinci minute, două ocazii uriașe, mingea fiind trimisă puțin pe lângă poarta brașovenilor.

Primul gol a fost înscris în minutul 15 când Hlistei i-a pasat lui Man la marginea careului, acesta a făcut un tribling și cu un șut plasat a deschis scorul. Era minutul 31 când Alin Gligor a executat o lovitură liberă de la marginea careului, iar Curtuiuș rămas fără om la marcaj în șase metri, a deviat mingea cu capul în plasă aducând scorul la 2-0.

Fără acțiuni finalizate până la pauză, doar cea a jandarmilor care au evacuat din stadion galeria brașoveană.

La nici un minut după reluarea partidei Denis Man a înscris din cinci metri pentru 3-0, din centrarea lui Strătilă. Man a marcat peste alte patru minute, dar golul său a fost anulat pe motiv de offsaid. Brașovul a redus din diferență în minutul 54, când Daniel Ene, demarcat bine în careu, l-a învins pe Miron cu un șut sec, 3-1. Centralul Balaci și-a adus aminte că totuși trebuie să-și facă treaba, iar Hlistei a fost eliminat ușor în minutul 58, pentru al doilea galben și implicit a arătat cartonașul roșu. Dar pentru ce a dat două galbene? Pentru simulare…! Mai rar așa ceva, să elimini un jucător pentru simulare.

Rămași în zece oameni, celor de la UTA le-a fost mai greu să acopere terenul, iar brașovenii au profitat din plin de favorul făcut de Balaci și au redus din diferență prin Matei care a înscris cu capul, din șase metri, după o centrare a lui Alupoaie, 3-2, era minutul 80.

Ar mai fi de remarcat o ocazie uriașă a lui Strătilă care a scăpat singur, l-a driblat și pe Iacob, dar a ratat, singur cu poarta goală, din poziție lateral dreapta.

UTA a muncit din greu pentru această victorie, fiind la un pas să fie egalată, însă totul s-a terminat cu bine pentru arădeni care au reușit prima victorie din acest an.

nagy2Am făcut o primă parte foarte bună, am început cu gol și repriza a doua, după care a venit eliminarea lui Hlistei și alte două-trei situații clare pe care le-am ratat prea ușor. Nemaiavând ce pierde, Brașovul a riscat, a revenit pe tabelă și pot spune că am avut ceva șansă scăpând în câștigători. Nu trebuie să uităm niciodată că în fotbal e posibil orice, mai ales când te joci cu ocaziile, iar adversarul își vinde atât de scump pielea. Avem datoria să ne batem în fiecare meci și mai ales să creștem de la săptămână la săptămână. S-a văzut și azi că mai avem destule lucruri de pus la punct, mai este mult de muncă”, a declarat Roland Nagy, antrenor UTA

În urma victoriei de astăzi UTA ocupă locul al doilea în clasament, cu 36 de puncte.

foto: Dragoș Salvețiu

No Comments

Comments for A fost greu, dar s-a terminat cu bine! UTA- FC Brașov 3-2 are now closed.