(A) Administrația liberală a Aradului a schimbat în bine Spitalul Județean!

Written by admin. Posted in Politica

Tagged: , ,

Published on septembrie 02, 2020 with No Comments

Ca președinte al Consiliului Județean Arad, prioritatea lui Iustin Cionca în perioada 2016-2020 a reprezentat-o sănătatea publică.

Administrația liberală a județului Arad realizează investiții fără precedent în ultimii 40 de ani în modernizarea sistemului de sănătate publică, a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad. Și o face pentru a crește încrederea arădenilor în spital, pentru a asigura un cadru profesional corect, eu zic că aproape occidental, pentru medici și pacienți. Eforturile acestea sunt vizibile, și faptul că li s-au raliat o parte din societatea civilă, Biserica și mediul de afaceri, demonstrează cât este importantă această temă pentru arădeni. Suntem printre puținele județe din România unde administrația și societatea civilă colaborează eficient pentru modernizarea sănătății publice.

Administrația liberală a Aradului a schimbat în bine Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, cu investiții în majoritatea secțiilor. Are proiecte de 97 de milioane de euro pentru sistemul de sănătate publică din Arad, de la preluarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad de către Consiliul Județean.

Numai în ultimii doi ani, Consiliul Județean Arad a investit în 510 aparate medicale noi pentru spital și a permis reluarea angajărilor, ca pacienții să fie cât mai bine tratați.

Avem, astăzi, la Arad, secții care din punct de vedere al dotării sunt printre primele în România, printre care chirurgie, TBC, anatomie patologică. Secția de Pediatrie a fost înnoită prin efortul întregii comunități! În urmă cu an Spitalul a preluat Laboratorul de Cardiologie Intervențională și aici au fost deja realizate peste 800 de intervenții, care sunt gratuite pentru pacienți! Acum Consiliul Județean a cumpărat pentru spital, din fonduri europene, aparatură prin care să se prevină și mai mult amputarea membrelor, cauzată de bolile vasculare, și atacurile cerebrale. Faptul că la Laboratorul de Cardiologie Intervențională s-au salvat, poate, sute de vieți, este una dintre cele mai mari realizări ale sănătății publice arădene. Astăzi, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, se realizează intervenții, în regim public, la care în urmă cu patru-cinci ani poate nimeni din afara spitalului nu se gândea! Am mai aminti și condițiile de la Unitatea de Primiri Urgențe, remarcate și de ministrul Sănătății, investițiile de la Anatomie Patologică și Sterilizare, care reduc substanțial timpii alocați activităților specifice și, în cazul Anatomiei Patologice, care este printre cele mai moderne din țară, cresc acuratețea diagnosticului!

Probabil că nu există secție de spital în Arad care să nu fi beneficiat de investiții în ultimii patru ani!

Anul acesta Consiliul Județean lucrează la două spitale noi: Oncologie și Psihiatrie Căpâlnaș.  Documentațiile pentru alte trei spitale au obținut finanțare: Complex Matern-Pediatrie (realizăm Studiul de Fezabilitate), Infecțioase Adulți (în fază de Studiu de Fezabilitate), și Psihiatrie Arad (realizăm documentația tehnică).

Continuă modernizarea secțiilor și vor fi schimbări în structura de funcționare a spitalului, prin extinderea unor secții sau compartimente (UPU, Ambulator) și modernizarea altora (la Cardiologie avem un proiect european de un milion de euro).

Ca președinte al Consiliului Județean Arad și candidat din partea PNL la alegerile locale, Iustin Cionca a muncit pentru a asigura servicii medicale și mai aproape de nevoile pacienților. După alegerile din 27 septembrie,  continuă modernizarea sistemului arădean de sănătate publică, să ofere pacienților posibilitatea să se trateze în spitale bune la Arad, cât mai aproape de casă, cu costuri cât mai mici!

Comandat de PNL Arad, executat de SC Lexus Publicitate SRL, cod mandatar 21200012

 

 

No Comments

Comments for (A) Administrația liberală a Aradului a schimbat în bine Spitalul Județean! are now closed.