GHEORGHE FALCĂ: Dreptul pasagerilor la bagaj de mână – un pas important pentru protejarea consumatorilor europeni

Written by coita dan. Posted in Politica

Tagged: ,

Published on iunie 24, 2025 with No Comments

În cadrul Comisiei pentru Transport și Turism (TRAN) din Parlamentul European a fost votată propunerea fiind drepturile pasagerilor în Uniunea Europeană. Gheorghe FALCĂ, eurodeputat PNL/PPE, a precizat că a votat în favoarea poziției Parlamentului privind propunerea de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului referitoare la consolidarea aplicării drepturilor pasagerilor în Uniune.

„Alături de colegii mei, am susținut introducerea în acest regulament a unei prevederi esențiale pentru milioane de călători europeni: dreptul pasagerilor de a transporta un obiect personal și un bagaj de mână fără taxe suplimentare, în condiții clar definite și transparente. Această prevedere reflectă munca începută în cadrul Comisiei pentru Petiții, unde am fost raportor pentru rezoluția privind dimensiunile standardizate pentru bagajele de mână, o inițiativă care vine ca răspuns la petițiile semnificative venite din partea cetățenilor europeni”, subliniază FALCĂ.

Articolul nou introdus prevede: dreptul garantat la un obiect personal (ex. rucsac mic, geantă, husă de laptop) ce poate fi depozitat sub scaunul din față, fără costuri suplimentaredreptul garantat la un bagaj de mână cu dimensiuni de până la 100 cm (lungime + lățime + înălțime) și greutate de până la 7 kg, inclus în prețul biletului; informații clare și accesibile privind condițiile de transport al acestor bagaje, disponibile atât la momentul rezervării, cât și după.

„Vorbim de asemenea despre o procedură clară pentru recuperarea obiectelor personale sau a bagajului uitat la bordul aeronavei. Consider că această reglementare este o victorie clară pentru drepturile consumatorilor și un pas important spre transparență, echitate și armonizare la nivel european. Le mulțumesc tuturor colegilor care au sprijinit acest demers și sunt convins că noile reguli vor aduce mai multă coerență și respect față de pasagerii din Uniunea Europeană”, a transmis GHEORGHE FALCĂ.

No Comments

There are currently no comments on GHEORGHE FALCĂ: Dreptul pasagerilor la bagaj de mână – un pas important pentru protejarea consumatorilor europeni. Perhaps you would like to add one of your own?

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.