Ziua Europeană a Creativităţii Artistice sărbătorită şi la Arad

Written by florin lucian coita. Posted in Cultura, Top News

Tagged: , , , , , , ,

Published on martie 22, 2014 with No Comments

Platoul din faţa Consiliului Judeţean Arad şi holul instituţiei au devenit la finalul acestei săptămâni un loc mai mult decât propice pentru exprimarea creativităţii.

Aproximativ o sută de preşcolari de la Grădiniţele PP 15, PP 13 şi Curcubeul Copiilor, au marcat, prin desene pe asfalt, Ziua Europeană a Creativităţii Artistice. Micii artişti, ajutaţi şi de vremea frumoasă de afară, au realizat adevărate opere de artă specifice vârstei, exprimând prin culori şi forme inocenţa copilăriei.

Totodată, holul Consiliului Judeţean Arad este gazda unei expoziţii cu lucrări realizare de către de către preşcolari, elevi şi tineri. Între instituţiile de învăţământ care participă la cea de-a doua ediție a Zilei Europene a Creativităţii Artistice menţionăm: Colegiul Naţional ”Moise Nicoară”, Colegiul Naţional ”Elena Ghiba Birta”, Liceul Pedagogic ”Dimitrie Ţichindeal”, Liceul de Arte ”Sabin Drăgoi”, Şcoala Gimnazială “Regina Maria”, Școala Gimnazială nr. 5, Palatul Copiilor şi Elevilor, Şcoala Populară de Arte.

Cea de-a doua ediţie a evenimentului European Day of Artistic Creativity – Ziua Europeană a Creativităţii Artistice reprezintă o modalitate de a promova un concept larg de creativitate, care atestă prezenţa inovaţiei şi a creativităţii în domenii ca: artistic-vizual cu diferitele sale forme de expresie sau inovare tehnologică; de a valorifica imaginaţia şi ineditul creativ  al fiecărui participant“ a declarat Ana Maria Dragoş, director CCJA.

„Mă bucur că acest proiect a stârnit interesul elevilor şi al cadrelor didactice, care au participat astăzi într-un număr atât de mare. Am dorit să îndreptăm atenţia tinerilor spre artă, spre frumos, spre cultură, astfel încât Aradul să-şi păstreze identitatea şi să continue drumul spre Europa. Expoziţia găzduită de Consiliul Judeţean Arad mă face să spun că tinerii artişti din ziua de azi ne pot reprezenta cu cinste în orice competiţie“ a subliniat Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.   

În fiecare dintre oraşele partenere CreArt, în acesată perioadă, se vor desfăşura diferite activităţi (expoziţii, workshop-uri, vizite/tururi ghidate ale obiectivelor artistice, dezbateri publice, conferinţe, concursuri etc) care au ca tematică creativitatea artistică şi promovarea acesteia ca un element de bază al dezvoltării individuale.

***

Proiectul CRE-ART

Centrul Cultural Judeţean Arad şi Consiliul Județean Arad se alătură altor 13 instituţii şi oraşe importante din Europa într-un proiect cultural de mare amploare: CreArt (Reţeaua Oraşelor pentru Creaţie Artistică), coordonat de către Fundaţia Municipală pentru Cultură a oraşului Valladolid.

Proiectul CreArt va fi derulat iniţial pe o perioadă de cinci ani (2012-2017) în cadrul Programului Europa Creativă (2014 – 2020) – subprogramul Cultura.

CreArt este important pentru schimbul european de cunoştinţe, idei, inovaţie şi promovare a creativităţii. Munca în reţea va juca un rol cheie, deschizând canale pe mai multe niveluri pentru dialogul cultural, programe sociale şi educative precum şi instrumente de dezvoltare economică. Organizaţiile partenere implicate în cadrul acestui proiect sunt: Municipalitatea din Aveiro – Portugalia, Foundation ID11 – Olanda,  Artkomas din Kaunas – Lituania, Consiliul Judeţean Harghita – România,  Centrul Cultural Judeţean Arad – România, Municipalitatea din Kristiansand – Norvegia, Municipalitatea din Genova – Italia, Municipalitatea din Lecce – Italia, oraşul Linz – Austria, Municipalitatea din Pardubice – Cehia, Vilniaus Rotuse-Lituania, Asociaţia Croată a Artiştilor – Zagreb, Croaţia.

[nggallery id=128]

 

No Comments

Comments for Ziua Europeană a Creativităţii Artistice sărbătorită şi la Arad are now closed.