UTA, înfrângere în cel de-al doilea amical

Written by admin. Posted in Sport, Top News

Tagged: , , , , ,

Published on ianuarie 30, 2015 with No Comments

 

Revenirea din cantonamentul de la Moneasa a fost ”marcată” de UTA cu o nouă partidă de pregătire, adversară fiindu-i gruparea timișoreană Ripensia.

Prima repriză a meciului disputat pe ”sinteticul” din Șega a fost dominată de alb-roșii, Roli Nagy trimițând în teren o formulă apropiată de cea care va evolua în retur. Au marcat Strătilă și Voicu, ambele reușite din lovituri de pedeapsă, intrându-se la vestiare cu un meritat 2-0.

Pe fondul schimbărilor făcute de banca tehnică,  repriza a doua a fost controlată clar de timișoreni, care au înscris de patru ori prin Rațiu, africanul Mediop – de două ori – și Briciu.

UTA a început cu: Bodea – Voicu, Botiș, Blănaru, Burlă – Strătilă, Tudor, Chindriș, Piț – Rus, Ousmane, după pauză jucând în formula: Bodea – Wild, Cotoc, Filaret, Suslak – Prună, Dobrean, Copil, Vlad – Bulza, Hlistei.

„O înfrângere, după o a doua repriză în care am lăsat de dorit și am luat goluri de începători. Sigur, e și oboseală, dar nu căutăm scuze, unii trebuie să se gândească bine că trebuie să fim omniprezenți în retur, ca prestație și ca atitudine” a spus antrenorul arădenilor, Roland Nagy.

UTA reia antrenamentele luni dimineață, iar miercuri are programat un nou joc amical împotriva echipei antrenate de Dan Alexa, ACS Poli Timișoara, meci care se va disputa la Șiria.

Foto: Viorel Muscă

 

 

 

No Comments

Comments for UTA, înfrângere în cel de-al doilea amical are now closed.