Trei puncte pentru… locul trei!

Written by admin. Posted in Sport, Top News

Tagged: , , , ,

Published on august 30, 2021 with No Comments

Având alături aproape 300 de suporteri, UTA a reușit o victorie muncită la Mediaș, 1-0, cu golul lui Miculescu venit în ultimul minut al timpului regulamentar. Un rezultat care trimite „Bătrâna Doamnă” pe treapta a treia a podiumului primei ligi, o poziție mai mult decât onorantă.

UTA a controlat ostilitățile în prima repriză chiar dacă prima ocazie a aprținut gazdelor, mingea șutată de Irobiso fiind respinsă de Batha, din fața porții. Alb-roșii au combinat bine, au ajuns destul de ușor în preajma careului medieșean, dar Roger, Passaglia sau Ubbink nu au reușit să cadreze șuturile.

Arădenii au început bine și repriza a doua, Batha a trimis peste, cu capul, de la aproximativ opt-nouă metri, după care Ubbink, în loc să paseze la Dangubic, care era singur, a tras în blocaj și mingea s-a scurs puțin pe lângă buturile lui Vâlceanu. Din păcate, în min. 60, același Batha a primit al patrulea cartonaș galben al sezonului și va fi suspendat pentru meciul cu Rapid! Gazdele au ajuns în careul arădean abia la mijlocul reprizei, când mingea s-a lovit de Lixandru și a trecut foarte puțin pe lângă poarta lui Iacob. Reluarea a dovedit că mijlocașul gazdelor a trimis balonul cu mâna, fapt trecut cu vederea de centralul Flueran. UTA și-a trecut în cont o nouă ocazie, în min. 81, când Roger a centrat de pe stânga, după un corner scurt executat de Batha, iar Miculescu, din careul mic, a trimis exact pe direcția portarului Vâlceanu, care a scos de pe linia porții. Două minute mai târziu, altă ocazie mare pentru UTA, devierea subtilă a lui Hora, din marginea careului mic, trimițând mingea pe lângă poartă. În replica, la cealaltă poartă, Chamed a șutat de la vreo 25 de metri, dar Iacob scos în corner.

Aproape totul părea să indice doar o remiză, dar a venit minutul 90, când șansa a fost din nou cu  UTA. Antal a scăpat pe dreapta, a centrat perfect în fața porții, iar Miculescu, din careul mic, a trimis în plasă, pentru 1-0 și trei puncte!

O victorie venită greu, dar cu atât mai prețioasă. Urmează pauza și apoi mult așteptata întâlnire cu Rapid, acasă, pe Francisc Neuman, cu tribune, aproape sigur, din nou „full”.

Gaz Metan: Vâlceanu – Romeo (Alceus), Matricardi, Filip, Velisar (Trif) – Iancu (Lixandru), De Moura, Deaconu (Smola), Chamed, Grădinaru – Irobiso.

UTA: Iacob – Vukcevic, Erico, Benga, Baravikas (Shliakov) – Batha (Vorobjovas), Passaglia – Roger (Antal), Ubbink (Medjimorec), Miculescu – Dangubic (Hora).

Au arbitrat: N. Flueran (Craiova) – la centru, A. Cerei (Cluj) și Ad. Popescu (Craiova) – asistenți.

No Comments

Comments for Trei puncte pentru… locul trei! are now closed.