Consiliul Județean Arad a semnat astăzi un contract pentru construirea unui nou spital de psihiatrie în Căpâlnaș, Birchiș, în valoare de 4,5 milioane de euro, cu o contribuție a CJA de 120.000 de euro. Proiectul…
Președintele ALDE Arad, deputatul Eusebiu Pistru, ripostează vehement la afirmațiile consilierului PNL, Vasile Ciceac, fost primar al orașului Nădlac, care acuză ALDE că, prin primarul Ioan Radu Mărginean, a decis desființarea SMURD Nădlac. „Cu ceva…
SC Retim Ecologic Service SRL anunţă locuitorii oraşului Pecica şi ai satelor aparţinătoare că începând de săptămâna viitoare se modifică programul de colectare al deşeurilor reciclabile. De această schimbare este nevoie pentru a delimita colectarea…
Compania de Apă Arad anunță că, de astăzi, 8 noiembrie 2018 și până sămbătă, 10 noiembrie 2018 este posibil ca presiunea apei potabile să fie scăzută în zona cartierelor Bujac, Gai, Vlaicu, Grădiște și în…
Cele trei zile ale târgului internațional de medicină AR-MEDICA din acest an au fost un succes, dovedit de vânzările expozanților dar şi de numărul mare de vizitatori. Peste 4.350 de reprezentanți ai sistemului de sănătate…
Miercuri, 7 noiembrie 2018, o delegație a Municipiului Arad a participat la Gyula (Ungaria) la deja tradiționalul eveniment ”Strângeri de mâini – Kézfogások” al orașelor înfrățite Gyula–Arad. Delegația arădeană a fost condusă de domnul viceprimar…
Dorin Stanca, vicepreşedintele PNL Municipiul Arad, acuză presiunea pe care Guvernul o pune pe oamenii de afaceri. „Reducerea drastică a investiţiilor la pachet cu creşterea nesăbuită a cheltuielilor, creionează un tablou al României de azi…
Tineretul Național Liberal marchează Anul Centenar prin acțiunea “Caravana Tricolorul”. Drapelul de 30 m lungime și 10 m lățime ajunge la Arad în 16 noiembrie. Anul acesta sărbătorim 100 de ani de la Marea Unire,…
În contextul în care Guvernul României a amânat finalizarea munumentului Marii Uniri, Primăria Municipiului Arad, dorește marcarea simbolică a Jubileului celor 100 de ani de la Marea Unire prin realizarea unei lucrări de artă tridimensională…
Au trecut doi ani de la trecerea la cele sfinte a solistei Mihaela Mariș, dar amintirile nu mor niciodată, iar cei care au îndrăgit-o, în frunte cu prietenii rudele și colegii din familia muzicii populare…
Vineri, 02.11.2018, la Colegiul Național ”Elena Ghiba Birta” din Arad, în cadrul proiectelor ”reUnirea” și ”AradLiterArt”, organizate de către Centrul Cultural Județean Arad, a avut loc prezentarea site-ului ”saecularia.ro”, dedicat Centenarului Marii Uniri. Prezentarea, realizată…
În cadrul proiectului România profesională – Resurse umane competitive în regiunea Vest, ID 118027, ce se derulează în perioada iunie 2018 – mai 2019, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Arad organizează GRATUIT cursuri pentru…
Bolile care afectează căile respiratorii apar mai frecvent în anotimpul rece, la fumatori și în cursul epidemiilor de gripa. Una dintre aceste afecțiuni este și pneumonia. Av\nd ]n vedere c[ se apropie sezonul rece am…
Primaria municipiului Arad, prin Centrul Municipal de Cultură, sprijină sportul de performanță și este un partener constant al cluburilor sportive. Drept dovadă, în acest an s-a alocat Clubului Sportiv UTA suma de 7.200.000 lei, reprezentand…
Deputatul PNL Glad Varga este autorul unui proiect de lege care va fi depus săptămâna viitorare în Parlament prin care Guvernul trebuie să cedeze Cetatea Aradului comunităţii locale, fără condiţii înrobitoare. „Am primit o adresă…
Duminică, 4 noiembrie a.c., efective din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Glad Voievod” Timişoara asigură măsurile de ordine publică şi siguranţa spectatorilor prezenţi la meciul de fotbal ce are loc pe stadionul „Motorul” din municipiul…
Cu prilejul a 90 de ani de existență a postului național de radio, pentru a aniversa acest eveniment istoric pentru presa și societatea românească, în perioada 29 octombrie – 10 noiembrie, la sediul Consiliului Județean…
Publicul arădean a avut parte de o seară de neuitat la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” în compania uneia dintre cele mai importante personalități ale Teatrului Românesc, artistul Florin Piersic. Sala Teatrului a fost arhiplină,…