Adrian Ţolea, prim-vicepreşedinte al PDL Arad, consideră că mult lăudata creştere eonomică este doar una statistică, fără ca aceasta să se regăsească în viaţa de zi cu zi. „Avem o creştere economică doar în cifre,…
Dorel Popa a suferit un atac de cord, în urma căruia a fost transportat la spital. Eforturile medicilor de a-l resuscita au fost în zadar. Dorel Popa a avut 60 de ani, fiind născut pe…
Week-end plin la Academia Arădeană de Lideri! Prima promoție admisă în 2011 în program a absolvit în acest week-end ultimul curs, iar în aprilie își vor prezenta proiectele de final, “Contractul cu Aradul”. Tot în…
Astăzi unul dintre cele mai mari obiective asumate de USL a fost demontat de Curtea Constituțională pe baza celor 25 de articole neconstituționale regăsite în textul de revizuire transmis de comisia prezidată de Crin Antonescu,…
Senatorul Ioan Cristina a salutat decizia Ministerului Dezvoltării Regionale de a da înapoi Consiliului Judeţean Arad drumul Arad – Felnac, pentru ca administraţia judeţeană să poată începe reabilitarea lui. „Mă bucur că insistenţele mele la…
Duminică, 16 februarie, au avut loc noi extrageri LOTO 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc. Reportul la jocul Joker este de aproximativ 1,6 milioane euro. Numerele câştigătoare, extrase Duminică, 16 februarie:…
Luni, vremea va fi în continuare mult mai caldă decât în mod obişnuit în a doua decadă a lunii februarie, îndeosebi în regiunile sudice şi sud-vestice. În jumătatea de nord a ţării vor fi înnorări…
Organizaţia Municipală de Femei a PNL pune la bătaie zece invitaţii la una dintre cele mai frumoase piese ale Teatrului arădean. Este vorba de „Căsătoria”, de N. V. Gogol, în regia lui Laurian Oniga, ce…
Univ Goldiş ICIM nu a avut o misiune uşoară de îndeplinit în partida cu CSM Universitatea Oradea. În sala Sporturilor “Victoria” din Arad în faţa a aproximativ 500 de spectator, elevele lui Jose Araujo s-au…
Americanul Gus Kenworthy, medaliatul cu argint din proba de schi acrobatic, a găsit pe străzile din Soci nişte căţei fără stăpîn. Pozele postate pe Twitter cu riderul şi cu puii de animal au stîrnit simpatie…
Echipa de juniori ProVolei Arad, antrenaţi de Marius Mascovits, a disputat o partidă amicală în compania grupării LPS Oradea. A fost un meci aprig disputat, în care au evoluat atât jucători componenţi ai divizionarei A2,…
Sâmbătă, 15 februarie, de la ora 10 se va desfășura, în aula Universității „Aurel Vlaicu” din Micălaca, o sesiune comemorativă dedicată marelui om politic, artizan al Marii Uniri de la 1 decembrie 1918, Ștefan Cicio…
Adrian Ţolea, prim-vicepreşedintele PDL Arad, consideră că România are nevoie de o stabilitate politică, nu de circul pe care îl face USL în momentul de faţă. „În toată această intrigă politică, un rol esenţial îl…
„Deşi PNL nu ajuns niciodată la cota PSD, Uniunea Social Liberală a fost construită pe principiul parităţii, deşi a fost, în mod clar, un sacrificiu considerabil pentru PSD, atât la nivel central, cât şi la…
Din sediul PC Arad, preşedintele organizației judeţene, Mircea Purcaru, susţine sus şi tare că “aliaţii” din PNL nu sunt deloc “bon caracter”, deoarece nu agrează propunerile lui Victor Ponta, ca preşedinţii PC şi UNPR, Daniel…
Astăzi, într-o conferinţă de presă, președintele organizației județene a Partidului Național Liberal Arad, senatorul Ioan Cristina, şi deputatul Mihăiţă Calimente au atacat destul de dur, aliaţii de la Partidul Conservator, în speţă pe preşedintele Mircea…
Facturile la energie electrică pentru cetăţeni şi consumatorii industriali vor fi mai mici, ca urmare a adoptării în şedinţa de marţi a plenului Camerei Deputaţilor a legii privind aprobarea OUG nr. 57/2013, prin care este…