Ansamblul folcloric „Národopisný soubor Dúbrava“, din orașul Dubnian (Cehia), va participa la cea de-a IX-a ediție a Festivalului Minorităților Naționale de la Arad, în cadrul căruia va prezenta un program folcloric din zona Moraviei Slovace.…
Vicepreşedintele Alianţei Creştin Liberale Arad, Marius Göndör, este de părere că Ministerul Educaţiei Naţionale, prin acţiunile şi afirmaţiile ministrului Remus Pricopie, dar şi a altor oameni din PSD, aruncă cu diferite „fumigene” în spaţiul public…
Prim-vicepreşedintele Alianţei Creştin Liberale Arad, Adrian Ţolea, a vorbit, luni, despre moţiunea de cenzură depusă de ACL în Parlament, o moţiune îndreptate împotriva Guvernului condus de către Victor Ponta şi a abuzurilor acestuia. „Alianţa Creştin…
Pensiile vor fi indexate cu cinci procente, în raport cu rata inflaţiei, de la 1 ianuarie 2015. Este al treilea an consecutiv în care Guvernul Ponta majorează pensiile, după ce guvernarea PDL a făcut…
După disputarea etapei cu numărul şase din Liga a IV-a Arad, Gloria a fost detronată de Progresul Pecica, aceştia instalându-se în fotoliul de lider. Gloria a remizat acasă cu Voinţa Mailat, iar pecicanii au venit…
Glad Varga a fost desemnat secretar general-adjunct în Biroul Naţional al organizaţiei de tineret a PDL. „Cred că desemnarea mea ca secretar general-adjunct reprezintă mai ales o recunoaştere a activităţii organizaţiei din Arad. Este o…
Efective de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad asigură măsurile de ordine publică pe timpul desfăşurării deschiderii anului de învăţământ 2014 – 2015. Pe parcursul noului an şcolar, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Arad…
Festivalul Minorităților Naţionale de la Arad, care de anul trecut este inclus în Mişcarea Charta XXI pentru reconcilierea popoarelor, se va desfășura în 18-19 septembrie, iar la eveniment va fi prezent și fostul vicepreşedinte al…