Consiliul Judeţean Arad a coordonat, pe parcursul anului 2017 programul de finanţare privind actualizarea planurilor urbanistice generale şi regulamentele locale de urbanism (PUG şi RLU) pe 2017. „La începutul anului, am primit adrese din partea…
Primarul de la Păuliș își aruncă din nou comunitatea în scandal, de această dată chiar înaintea sărbătorilor de iarnă. Ioan Turcin nu poate trece peste problemele sale personale și profită de orice prilej să se…
Evoluția activității CCIA în cifre: Camera de Comerț, Industrie și Agricultură încheie anul 2017 pe un trend de creștere pe majoritatea palierelor de activitate. Capacitatea și calitatea târgurilor a crescut, fiind determinată de creșterea cu…
În cadrul Congresului Organizației de Femei a PNL care a avut loc duminică la Palatul Parlamentului, a fost prezentă și delegația filialei Arad, formată din 48 de doamne liberale. Doamna deputat de Bihor, Florica Cherecheș…
„În această săptămână dezbatem la Parlament în sesiune reunită, Camera Deputaților împreună cu Senatul, bugetul României pentru anul 2018. În calitate de parlamentar, deputat de Arad am inițiat o serie de amendamente care să sprijine…
Guvernarea PSD s-a compromis singură, într-un singur an. Cu o majoritate confortabilă în Parlament alături de ALDE, PSD avea toate condiţiile să îşi respecte promisiunile electorale. „Românii înţeleg deja că au fost minţiţi. PSD a…
Toate județele din România vor pierde bani de la 1 ianuarie, cu excepția municipiului București, care în anul 2018 va putea continua proiectele sale, în timp ce restul țării se blochează. Această discriminare este chiar…
În data de 14 decembrie 2017, prin sprijinul Consulatului general al României la Gyula, a avut loc o manifestare sportivă de proporţii la Liceul „Nicolae Bălcescu” din Gyula (LNB). În urma discuţiilor între consulul general…
Deputatul PSD Arad Florin Tripa afirmă că prin modificarea Legii Administraţiei Publice Locale, abuzurile comise la validarea consilierilor vor dispărea. Parlamentarul arădean spune că aceste noi prevederi vor permite validarea mult mai rapidă a consilierilor…
Senatorul de Arad Mihai Fifor, preşedinte al Consiliului Naţional al PSD, demontează minciuna uriaşă legată de Stadionul UTA, vehiculată în media de nimeni altul decât groparul sportului arădean, Gheorghe Falcă. Liderul social-democrat vine cu argumentaţia…
USR Arad propune administrației locale să aloce un procent din bugetul anual al municipiului pentru finanțarea unor proiecte propuse și susținute de locuitori. Bugetul participativ este un mecanism transparent de alocare a fondurilor și un instrument…
În cadrul Proiectului „Fazarea Proiectului Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Arad”, cofinanţat din Fondul de Coeziune prin Programul Operaţional Infrastructură Mare, al cărui beneficiar este Operatorul Regional S.C. Compania…
Camera Deputaților a adoptat, în ședința de miercuri, o serie de modificări la Legea educației fizice și sportului nr.69/2000, printre care și introducerea contractului de activitate sportivă, care va fi încheiat între un sportiv de…
Sumele necesare pentru construcția pasajelor de pe centura Aradului au fost alocate și în bugetul pe 2018. Banii sunt repartizați în bugetul pe 2018 al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), companie care…
În ultimele zece zile am prezentat zilnic sumele pe care comunele, orașele, municipiul și Consiliul Județean Arad le vor pierde dacă actualul proiect de buget al Guvernului intră în vigoare sub forma în care a…
Județul Arad riscă să piardă în anul 2018 proiecte în valoare de peste 134 de milioane de euro, dacă bugetul pe anul viitor va fi votat de parlamentari în forma actuală. După ultimele modificări și…
„Toți cetățenii județului Arad, indiferent de simpatia lor politică, vor avea de suferit anul viitor în urma deciziei Guvernului PSD-ALDE prin care fiecare oraș și comună pierde zeci de mii de euro” – este de…
Pe afișul Ministerului Apărării Naționale, care promovează un concert de colinde unde va participa și ministrul Fifor, tronează imaginea sfidării arădenilor: biserica franciscană din Cetate, ruinată, cu arbori care cresc din acoperiș. “Aceasta este imaginea-simbol…
Asociaţia municipiilor din România (AMR), din care Aradul face parte, propune alocarea unei cote de 67% din impozitul pe venit direct primăriilor. În acest fel veniturile oraşelor din România vor fi la nivelul anilor trecuţi,…