Sunt eu, Dan Merisca, pictor, actor, stomatolog…şi ce vreau eu!

Cum o fi viaţa mea, frumoasă sau urâta, uşoară sau grea,  vreau să vă spun că e viaţa mea. Oricum ar fi ea, eu tot vreau sa las ceva în urmă.  De aceea pe lângă obiectul muncii mele, scaunul de stomatolog, mai şi pictez, adică dau cu pensula în sus, în jos, în stânga sau în dreapta, câteodată şi oblic, adică aştern pe o pânză nişte culori, din care la final am satisfacţia că a ieşit ceva frumos.

Stau de multe ori şi încerc să găsesc răspunsul întrebarilor mele. Nu mă întrebaţi De Ce?. Pentru mine, să plâng pe umărul unui om care mă iubeşte sau mă accept aşa cum sunt, nu mă judecă, a fost de o mie de ori mai bine decât să plâng singur. Le-am încercat şi aş putea face o comparaţie între ele. Sunt genul de om care prefer să petreacă o seară relaxantă cu o prietenă, la un pahar de vin, să vorbim despre oameni, filme, cărți, artă. Mi se pare cu mult mai frumos şi mai terapeutic decât să beau singur o sticlă de vin, urmărind un film sau citind o carte.

Sunt genul de om, de artist, căruia îi place să facă lucruri obişnuite, să cer ajutorul celor din jur, nu să mă apuc să învăţ lucruri noi, asta în viaţa mea de zi cu zi.

Când vorbim despre pictură, aici e cu totul altceva. Totul vine din inspiraţie, tot timpul sunt în căutare de lucruri noi. La mine, vreau ca lucrurile să fie simple, să pictez foarte multe tablouri care să poată fi admirate, aici artistul se abate de la regulile vieţii

Prin artă, prin pictură poţi schimba acele tipare care te aduc mereu în acelaşi punct, de nemulțumire, de frustrare sau de suferință. E foarte  dureros uneori să te confrunți cu realitatea, dar nu ai cum să scapi.

Am ajuns la concluzia că mă cunosc destul de bine şi nu am de gând în niciun fel să mă redescopăr. Ştiu cine sunt, ştiu că îmi place să pictez, să transpir la sală, să joc în filme şi să fiu stomatolog. La mulţi nu le place ce îmi place mie, să fie sănătoşi.

Eu ăsta sunt, Dan Merisca. Pictor, actor, stomatolog şi tot ce vreau eu!