Sărbătoarea vinului în Podgoria Aradului, ediția a VIII-a a debutat la Ghioroc

Written by admin. Posted in Divertisment

Tagged: , , ,

Published on septembrie 04, 2016 with No Comments

DSC_3166

Ediția a VIII-a a „Sărbatorii vinului in podgoria Minis-Maderat 2016” a debutat la Ghioroc. Evenimentul a început cu o slujbă religioasă și cu sfințirea recoltei de struguri. Cu această ocazie a fost conferit de către primarul Corneliu Popi Morodan, titlul de cetațean de onoare al comunei Ghioroc, doctorului A. Mihailovici. Tot aici au fost decernate trei „Diplome de Aur” cu ocazia implinirii a 50 de ani de la căsătorie. Alături de primarul din Ghioroc pe scenă au urcat Valentin Bot primarul comunei Șiria împreună cu Garofița Popa, consilier local. Primarul Ghiorocului a avut și un invitat special care provine tot dintr-o zonă renumită a viei și vinului, primarul orașului Panciu, Iulian Nica.

Așa cum e normal la o sărbătoare nu a lipsit nici voia bună, pe scena amplasată pe terenul de sport al școlii din localitate au urcat pe rând ansambluri folclorice, dansatori și interpreți de seamă. I-au încântat pe cei prezenți; Ansamblul de dansuri “Junii Podgoriei din Ghioroc” condus de Marius Ureche, Ansamblul de dansuri “Șiriana” din Șiria condus de Popa Garofita, Ansamblul de dansuri “Pastratorii Traditiei din Covasinţ” coordonat de Raţiu Marian şi Preot Blaj Octavian, Ansamblul de dansuri “Armonia Mureseană Sâmbateni ” condus de instructor Rașca Radu, Ansamblul “Doina Muresului” condus de Viorel Nistor, Solista de muzică populară Maria-Mădălina Motorca, Grupul vocal “Florile Podgoriei din Ghioroc” cu solistele Dariana Stoica, Maria Costache si Paula Morar condus de Tomoiagă Bianca, Corul comunei Ghioroc”Gheorghe Dima”, Formația Armonia cu interpreta Luciana Giurgiu, Mile Povan cu formatia, Ansamblul de dansuri “Junii Podgoriei din Ghioroc” condus de Marius Ureche, Interpreta Danila Lorena, Trupa Brethless cu interpreta Cuc Melania, Orchestra Daniels Brothers Band feat. Madalina Boroneamț , Andreea D.

Indiscutabil cel mai savurat moment al serii pentru copii și pentru cei tineri a fost apariția pe scenă a cunoscutului interpret Conect-R, care după cum ne spunea tânărul primar al Ghiorocului, Corneliu Popi Morodan a fost invitat să cânte la acest festival la cererea tinerilor din localitate. La adresa primarului, tuturor celor implicați numai cuvinte de laudă. Nu putem omite implicarea în acest eveniment a Consiliului Județean Arad prin Centrul Cultural Județean.

Evenimentul s-a încheiat seara târziu, cu un frumos foc de artificii spre deliciul celor prezenți.

No Comments

Comments for Sărbătoarea vinului în Podgoria Aradului, ediția a VIII-a a debutat la Ghioroc are now closed.