Sandu Ion este noul preşedinte al Federaţiei Române de Atletism

Written by admin. Posted in Sport, Top News

Tagged: , , , , , ,

Published on aprilie 05, 2013 with No Comments

Omul de afaceri arădean Sandu Ion a câştigat detaşat devansând-o detașat pe Gabi Szabo și este noul președinte al Federației Române de atletism.

Scorul cu care Sandu Ion a învins-o pe contracandidata sa, Gabriela Szabo la scrutinul de astăzi organizat de FRA, este de 113 voturi la 82 iar  patru voturi au fost declarate nule.

„Sunt bucuros că am câştigat, mi-am dorit foarte mult acest lucru. În acelaşi timp, sunt obligat să răsplătesc încredere colegilor mei. Sper să pot face din atletismul românesc o familie unită“, a declarat Sandu Ion în fața presei naționale, imediat după anunțarea rezultatului votului.

În lupta pentru șefia Federației Române de atletism,  omul de afaceri arădean a fost susținut, între alții, de Violeta Beclea-Szekely, Maricica Puică, Monica Iagăr şi Ionela Târlea.

Conform gsp.ro, în deschiderea Adunării Generale, Gabriela Szabo a depus un protest: „Nu este corect ca angajaţii Federaţiei să distribuie pe holuri pliante de campanie electoalră!“ – referindu-se la pliantele cu Sandu Ion.

Traian Badea s-a retras din cursă vineri, când a precizat că îl susţine pe Sandu Ion şi a lansat un atac la adresa Gabrielei Szabo.

La Adunarea Generală a FR atletism au participat 206 membri cu drept de vot, din cele 215 structuri afiliate.

Până în prezent, postul de preşedinte al FR atletism a fost ocupat de Sorin Matei, care nu a mai candidat.

Sandu Ion a mai candidat în trecut pentru şefia FRA, însă a pierdut în faţa lui Ilie Floroiu. Arădeanul a practicat atletismul și a sponsorizat clubul PAB Arad (devenit CSM Arad), grupare la care au activat o vreme triplusaltistul Marian Oprea şi alergătorii Ionela Târlea şi Ioan Vieru.

Averea omului de afaceri Sandu Ion este estimată la 20 de milioane de euro, iar afacerile sale au ca ativitate de bază construcţia de hale.

foto:agerpress.ro

No Comments

Comments for Sandu Ion este noul preşedinte al Federaţiei Române de Atletism are now closed.