Sâmbătă se colectează deşeurile electrice şi electronice la Pecica

Written by admin. Posted in Utile

Tagged: , , ,

Published on septembrie 26, 2019 with No Comments

Primăria Orașului Pecica şi Asociația Română pentru Reciclare (RoRec) „dau undă verde la colectarea deșeurilor electrice şi electrocasnice”.

Locuitorii orașului Pecica și ai satelor aparţinătoare Turnu și Sederhat sunt invitați să predea deșeurile electrice şi electronice cu ocazia acțiunii de colectare ce va avea loc sâmbătă, 28 septembrie 2019.

Deşeurile electrice şi electronice (DEEE) se vor colecta pe platoul din faţa Primăriei Oraşului Pecica, între orele 9:00 – 16:00.

Pecicanii care vor să predea echipamente grele sau voluminoase, pot apela la transportul asigurat de organizatori. Programările se fac doar în ziua colectării, la numărul de telefon 0751.117.322.

Locuitorii din Turnu şi Sederhat sunt rugaţi să sune tot la numărul de telefon 0751.117.322 pentru a fi ridicate deşeurile electrice şi electronice de la domiciliul lor.

Ca de fiecare dată, toţi cei care predau deşeuri se înscriu, drept recompensă pentru gestul lor responsabil faţă de mediul înconjurător, la tombola a cărei extragere va avea loc luni, 30 septembrie, de la ora 10, în faţa Sălii Forum.

Premiile extrase vor consta în produse electrocasnice: 2 fiare de călcat, 2 mixere şi 2 cafetiere.

No Comments

Comments for Sâmbătă se colectează deşeurile electrice şi electronice la Pecica are now closed.