La finalul săptămânii Aradul va fi gazda unui regal de judo

Written by admin. Posted in Sport

Tagged: , , , ,

Published on decembrie 04, 2018 with No Comments

Sâmbătă și duminică, începând cu orele 9.00, judoka din șapte țări și oaspeți câțiva judoka dinCanada, vor lupta pe tatami în Sala Sporturilor „Victoria” pentru medaliile puse „la bătaie” cu ocazia Zilei Judo-ului Arădean, Cupa CSM și ultima etapă de Euroligă. Tot în cadrul acestui eveniment se vor comemora cei șapte ani de la trecerea în neființă a celui care a fost părintele artelor marțiale din România, Mihai Botez.

Evenimentul va fi precedat de o demonstrație de ju-jitsu efectuată de Pavel Milovan și elevii săi de la clubul Seishi Budo, club fondat chiar de Mihai Botez.

Cu ocazia evenimentul Pensiunea George’s din cartierul Grădiște a fost gazda unei conferințe de presă susținută de Nagy Arpad, antrenor la Judo Club Pecica și Panda Team Arad și principalul finanțator a acestei competiții Silviu Turc.

„Anul acesta sperăm să depășim 600 de participanți în cele două zile de competiție. Sâmbătă, e Cupa CSM, rezervată copiilor Under 10, Under 12 și Under 14, unde și-au anunțat deja prezența o grămadă de cluburi din 6-7 țări. Apoi, duminică, la etapa de Euroligă, vrem să facem ceva nou, cu competiții și la Under 18 și Under 23, încercăm să cuprindem toate vârstele. Avem înscriși în competiție inclusiv sportivi din Canada, care se află într-un stagiu de pregătire în Germania și vor veni să-și verifice forțele la Arad.  Slovenia, Ungaria, Croația, Austria, Serbia și, bineînțeles, România sunt celelalte țări prezente prin sportivii săi pe tatami, sâmbătă și duminică. Va fi plăcută și revederea cu Sebastian Zimmermann, fost judoka de seamă al Aradului, care-și va deplasa câțiva dintre sportivii de top pe care-i antrenează în Germania. Și tot de acolo vor veni câțiva judoka pregătiți de alți doi arădeni, Florin Petrehele și Cosmin Lăzureanu”, a menționat profesorul Arpad Nagy, antrenor la Judo Club Pecica și Panda Team Arad

După etapele desfășurate în Ungaria, Serbia și Croația, ultima etapă de Euroligă se va desfășura în orașul nostru.

„Acest eveniment face cinste Aradului, e numele orașului nostru în joc și ne străduim ca totul să iasă cât mai bine. În acest an, punem la bătaie un premiu de 1000 de euro pentru echipa câștigătoare, ce va fi aleasă conform punctajului olimpic. Am avut un feedback pozitiv după precedentele ediții și ne-am propus să ridicăm ștacheta an de an.  Fiecare copil care va urca pe podium va primi un pachet cu dulciuri, fructe și – bineînțeles – medalii și plachete. Totodată, Ziua Judoului Arădean este un bun prilej pentru noi să premiem cei mai buni sportivi arădeni în anul 2018. Cheltuieli vom mai avea și cu arbitrii, unii dintre ei urmând să vină din Ungaria sau Serbia și asta pentru că mulți dintre români sunt la București, la Champions și Europa League. Dar, repet, facem eforturi pentru că ne dorim ca Aradul să rămână un reper important pe harta judo-ului românesc și din estul Europei”a declarat Silviu Turc.

 

No Comments

Comments for La finalul săptămânii Aradul va fi gazda unui regal de judo are now closed.