Salt spre distracție cu Subcarpați, Deliric x Silent Strike și Spike la Arad Open Air Festival 2020

Written by admin. Posted in Divertisment

Tagged: , , ,

Published on martie 06, 2020 with No Comments

Cea de a 5-a ediție Arad Open Air Festival va avea loc în perioada 26-28 iunie pe Aeroportul Arad. Iubitorii de muzică, arte și festivaluri se vor întâlni pentru a se bucura împreună de activități răcoritoare, relaxare și muzică bună, într-un nou univers acvatic. Festivalul din vestul țării îi va avea pe scenă pe Subcarpați, Spike și Deliric x Silent Strike cu invitați CTC și Dan Basu.

 Una dintre noutățile din acest an îl reprezintă AOA Summer Slide, un slide de apă de 150 de metri, în jurul căruia s-a conturat și conceptul din acest an, dive into the fun, dive into life! Organizatorii propun participanților să uite de griji și să se bucure de energia pe care ți-o oferă apa rece în zilele calde de vară.

Din respect pentru industria muzicală autohtonă și artiștii români, organizatorii încep seria de anunțuri cu Subcarpați, Spike, Deliric x Silent Strike cu invitați CTC și Dan Basu, care vor susține show-uri live, și Hype Legends, James Aky, Manuel Riva, Mike Kross, Paul Damixie, Sasha Lopez, DJ Shiver, Vali Bărbulescu, care vor acoperi o gamă variată de preferințe muzicale. Vor mai urma și alte anunțuri de artiști.

Ca în fiecare an, ABC revine la Arad Open Air Festival cu o scenă specială, dedicată muzicii electronice. Suciu, Raresh, Priku și SIT, Herk, Somesan, Bread&Butter, Timirash sunt artiștii pe a căror muzică cei prezenți vor dansa până la răsărit.

Anul acesta sărbătorim toate lucrurile care ne ajută să ne simțim vii. În primul rând sărbătorim apa, acesta fiind elementul principal al vieții. Ne dorim să avem parte de 3 zile cu momente magice, alături de prieteni, ascultând trupele preferate și răcorindu-ne pe Summer Slide. Hai să lăsăm grijile în seama altor zile și să ne bucurăm împreună de tot ce înseamnă această ediție aniversară Arad Open Air!” transmite Glad Varga, organizator Arad Open Air Festival.

Subcarpați

Trupa a fost formată în 2010 de MC Bean și combină elemente din muzica electronică și hip-hop cu influențe din folclorul românesc. Pe parcursul timpului, trupa a fost susținută de și a avut colaborări cu Omu’ Gnom, Dragonu’, Argatu, AFO, surorile Osoianu, Chimie și OCS.

 

https://www.youtube.com/watch?v=4xu1tkect4I

Deliric x Silent Strike

După trei ani de la lansarea primului material împreună, Deliric și Silent Strike se află la cea de-a doua colaborare, sub forma unui album. Dacă la primul album (2016), vestea lansării a plecat ca o simplă leapșă între cei doi artiști, la cel de-al doilea, teaser-ul a fost o serie de fotografii alb-negru cu zâmbete false. Acest teaser a avut la bază ideea de conștientizare a ceea ce se ascunde în spatele unor fotografii perfecte, a acestor vieți idealizate, pe care cu toții le arătăm lumii întregi pe rețelele sociale. Cei doi crează o fuziune armonioasă între electronic și hip-hop.

https://www.youtube.com/watch?v=dFiuKweGokw

Spike

 Rapperul și-a început cariera muzicală în 2002 pe cont propriu, deși de-a lungul timpului a colaborat cu mai mulți artiști din aria hip hop/rap a scenei românești. Cea mai lungă colaborare a acestuia a fost cu Guess Who, Grasu’ XXL și alți colegi de la Okapi Sound. Piesele lui reprezintă o satiră socială în note muzicale, folosindu-se de personajele și clișeele societății în care trăim. A fost nominalizat la Premiile muzicale MTV România pentru piesa “Bizar”, la Romanian Music Awards pentru “Realitate” și a câștigat Best Hip Hop pentru piesa “Scandal” în cadrul aceluiași eveniment.

https://www.youtube.com/watch?v=DcJwLscYlL8

Arad Open Air Festival este compus din 72 de ore de muzică live și dj seturi, dar și din multe activități pe timpul zilei și nopții, printre care și acte artistice. Festivalul include o zonă de mâncare, una pentru relaxare, una dedicată campingului, dar și un Summer Slide, asigurând astfel iubitorilor de relaxare o experiență completă.

Abonamentele de Early Bird se pot achiziționa de pe  https://www.openairfestival.ro/abonamente/  și includ accesul de la AOA Summer Slide pentru o sesiune de 3 ore.

Puteți afla mai multe despre festival la www.openairfestival.ro, pe pagina de Facebook a festivalului: https://www.facebook.com/aradopenair/, precum și de pe pagina de Instagram – https://www.instagram.com/aradopenair/.

 

No Comments

Comments for Salt spre distracție cu Subcarpați, Deliric x Silent Strike și Spike la Arad Open Air Festival 2020 are now closed.