O parte din rețeta fericirii Arad Open Air ajunge mai devreme la Curtea de Vară de la Ghioroc

Written by admin. Posted in Divertisment

Tagged: , ,

Published on mai 14, 2019 with No Comments

Arad Open Air Festival își deschide porțile pe 28 iunie, dar iubitorii de muzică vor mai avea parte de o surpriză, mai devreme, în luna mai. Astfel, câțiva dintre artiștii AOA vor fi prezenți pe 25 mai la un supereveniment care va avea loc la Curtea de Vară de la Ghioroc, în județul Arad.

Petrecerea începe pe 25 mai, la ora 17:00, și va fi întreținută de B.U.G. MAFIA, Neverdogs, Dj Arias și Dj Vladimir. Distracția se va întinde, spun organizatorii, până târziu în noapte.

“Am pregătit un preview pentru Festivalul Arad Open Air la Curtea de Vară din Ghioroc. Începem petrecerea după-amiaza și continuăm distracția până în zori. Alături de artiștii deja anunțați pregătim și câteva surprize. Intrarea este gratuită pentru cei care și-au cumpărat deja un bilet la Festivalul Arad Open Air, dar nu i-am omis nici pe cei care vor să petreacă alături de noi și am pregătit prețuri speciale la intrare pentru petrecerea din 25 mai”, transmit organizatorii evenimentului.

Astfel, toți cei care și-au cumpărat deja un abonament la Arad Open Air Festival vor avea acces gratuit la evenimentul de la Curtea Veche și trebuie să vină la petrecere cu biletul de festival. Și cei care nu și-au luat încă un abonament, se pot bucura de petrecere – intrarea va costa 30 de lei înainte de ora 22:00 și 50 de lei după această oră.

Găsiți mai multe detalii pe pagina de Facebook a evenimentului, aici: http://bit.ly/2VpyMng

Arad Open Air Festival îți deschide porțile pe 28 iunie, la Aeroportul Arad, cu o ediție spațială care propune iubitorilor de muzică o experiență unică.

Cosmonauții AOA pregătesc, pentru ediția din acest an, trei zile de muzică și o mulțime de surprize și activități de zi și noapte pentru cei care vor lua parte la eveniment. Pe scena AOA vor urca Paul van Dyk, Mahmut Orhan, BUG Mafia, DOC și invitații, Gojira și Planet H, Paul Damixie, Barac, Petre Inspirescu, Mihigh și Someșan, și mulți alții.

 

No Comments

There are currently no comments on O parte din rețeta fericirii Arad Open Air ajunge mai devreme la Curtea de Vară de la Ghioroc. Perhaps you would like to add one of your own?

Leave a Comment

You must be logged in to post a comment.