Reputatei artiste Felicia Filip i-a fost acordată Distincţia de Onoare a Judeţului Arad

Written by admin. Posted in Cultura, Top News

Tagged: , , , , ,

Published on iunie 26, 2015 with No Comments

Ședința de azi a Consiliului Județean a avut azi un moment festiv, acordarea Distincţiei de Onoare a Judeţului Arad reputatei artiste Felicia Filip.

„Întâmplător, am ascultat aseară, la un radio, piesa ”Fata din vis”, aparținând trupei de muzică rock Compact (altfel o trupă din Ardeal), piesă interpretată de doamna Felicia Filip. Mi-a făcut o mare bucurie. Inevitabil, m-am gândit că, astăzi, va avea loc această ceremonie și m-am întrebat: ce preț poate să aibă o simplă distincție a unei instituții pentru o ființă capabilă să încânte o lume întreagă? O asemenea ființă își găsește toată mulțumirea în frumusețea lucrurilor pe care le face și în bucuria pe care o oferă celorlalți. Nu există nimic altceva mai de preț pentru ea.

Urmărind, de-a lungul anilor, activitatea doamnei Felicia Filip, știu că este unul dintre românii cei mai talentați și care au dat prestigiu țării lor în cele mai alese, mai exigente locuri: Covent GardenWiener StaatsoperLiceo di Barcelona etc. etc. Este, în același timp, un artist pentru care relația cu publicul, inclusiv cu publicul mai larg, iubitor de muzică, reprezintă cel mai important lucru. Nu putem să fim decât foarte fericiți că, într-o companie selectă, cum este aceea a baritonului Liviu Holender și a dirijorului Christian Pollack, doamna Felicia Filip va susține, duminică, un concert în cadrul stagiunii Teatrului de Vară din Arad. Este, de aceea, ușor de intuit răspunsul pe care l-am dat întrebării mele privind sensul ”Distincției de onoare”, care va fi acordată, astăzi, de Consiliul Județean Arad doamnei Felicia Filip.

Este, cu certitudine, datoria statului român ca, prin instituțiile sale, să recunoască și să răsplătească în mod oficial valoarea și munca cetățenilor săi. Prin distincția acordată, exprimăm în primul rând prețuirea meritului, faptul că cei mai buni dintre noi trebuie să fie respectați. Oameni ca doamna Felicia Filip reprezintă modele adevărate de profesionalism și umanitate. În al doilea rând, deci, această distincție are o valoare formativă, căci invită la adoptarea acelor modele care pot contribui la bucuria și bunăstarea comunității.

Într-un interviu, publicat cu ceva timp în urmă, doamna Felicia Filip spunea că muzica se află dincolo de puterea cuvintelor. Noi, oamenii politici, ne putem toată speranța în cuvinte. Poate că de aceea nu avem atâta succes. Stimată doamnă Felicia Filip, vă felicit pentru toată activitatea pe care o desfășurați și vă asigur de prețuirea mea dincolo de cuvinte“ a spus președintele Consiliului Județean Arad, Nicolae Ioțcu.

 

No Comments

Comments for Reputatei artiste Felicia Filip i-a fost acordată Distincţia de Onoare a Judeţului Arad are now closed.