Replică dată deputatului PSD Florin Tripa: „Problema transportului județean este importantă, nu trebuie supusă unor jocuri politice gratuite”

Written by admin. Posted in Politica

Tagged: , , ,

Published on decembrie 02, 2019 with No Comments

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Transport Arad a luat ființă încă de anul trecut având ca scop principal crearea unui cadru favorabil pentru atragerea de fonduri europene sau naționale în vederea realizării de investiții în infrastructura de transport public a Județului. Inițial, în asociere au intrat Consiliul Județean Arad, Municipiul Arad și Primăriile Ghioroc și Săvârșin.

Intrarea în vigoare a Ordonanței de Urgență nr. 51/2019 care interzice Consiliului Județean prin CTP Arad să mai subvenționeze transportul public de persoane, a pus instituția în situația de a fi în imposibilitatea de a sprijini financiar persoanele care beneficiau de unele reduceri în funcție de categoria socială din care fac parte: elevi, studenți, pensionari etc. În urma acestei situații, conducerea Consiliului Județean Arad împreună cu partenerii din ADI Transport Arad au hotărât să primească în asociere și alte Primării din Județ, urmând ca subvențiile să fie preluate de acestea.

Practic, în momentul de față avem de-a face cu o descentralizare a subvențiilor. În loc ca acestea să fie plătite de Consiliul Județean către Compania de Transport Public, lucru pe care ordonanța îl interzice, fiecare Primărie membră a ADI Transport Arad își va plăti singură subvențiile pentru călătorii din jurisdicția ei.

          Consider declarațiile din presă ale domnului deputat Tripa ca fiind total lipsite de responsabilitate! Un atac politic gratuit și foarte slab argumentat. Asta e tot! Sunt surprins cu atât mai mult, cu cât măsura criticată vine să repare o problemă legislativă creată de Guvernul PSD în vara acestui an, în momentul adoptării OUG 51/2019. Măsurile pe care le întreprindem sunt în folosul acelor cetățeni care beneficiază de subvenții! Nu înțeleg cum un reprezentant al unui partid ce are ca doctrină dreptatea socială poate să critice o asemenea inițiativă! a declarat Iustin Cionca, Președintele Consiliului Județean Arad.

Prevederile noii asocieri intră în vigoare începând de mâine 03.12.2019 în condițiile în care vechiul contract de transport încheiat între Consiliul Județean Arad și CTP Arad a expirat astăzi.

 

No Comments

Comments for Replică dată deputatului PSD Florin Tripa: „Problema transportului județean este importantă, nu trebuie supusă unor jocuri politice gratuite” are now closed.