PSD a votat majorarea cu 10% a salariilor pentru bugetari

Written by admin. Posted in Politica

Tagged: , ,

Published on noiembrie 12, 2015 with No Comments

Dorel Caprar

Camera Deputaţilor a votat ieri majorarea salariilor pentru bugetari cu 10% începând cu 1 decembrie, la iniţiativa PSD. „Evoluţia economiei şi perspectivele construcţiei bugetare pentru 2016 fac posibile o serie de ajustări în veniturile preconizate pentru toţi românii. Astfel, salariile cadrelor medicale sunt majorate cu 25%, s-a stabilit ca salariile celor din învăţământ să fie majorate cu 15%, ceea ce va duce la o majorare în acest an de 25%. Salariul minim pe economie creşte la 1 200 de lei, pentru toţi angajaţii, inclusiv pentru mediul privat. Credem că dreptate până la capăt înseamnă ca toţi bugetarii să simtă efectele creşterii economice şi să primească un plus la salarii de 10%. Noi am demonstrat în aceşti ani că austeritatea a fost o greşeală, prin această măsură vom stimula consumul şi vom ajuta, indirect, şi mediul economic privat. S-a spus de multe ori că aceste măsuri sunt populiste, dar noi am demonstrat că sunt sustenabile. Pentru noi, aceste măsuri înseamnă dreptate până la capăt. Nu înţelegem reticenţa celor de la PNL, care au manifestat reticenţă împotriva acestei măsuri. Sperăm că nu îşi doresc din nou să ne întoarcem la politicile de austeritate pentru ca unii politruci şi firmele de partid să se apuce din nou de furat”, a spus deputatul Dorel Căprar, preşedintele PSD Arad.

No Comments

Comments for PSD a votat majorarea cu 10% a salariilor pentru bugetari are now closed.