Consilierii PSD Vladimirescu îşi urmăresc propriile interese!

Written by admin. Posted in Politica

Tagged: , , ,

Published on august 07, 2018 with No Comments

Viceprimarul comunei Vladimirescu, Mihai Mag, critică atitudinea adoptată de consilierul local Francisc Kempf, referitoare la aşa zisa „victorie PSD”, care a dus la adoptarea unui amendament ce prevede reabilitarea trotuarelor în satele aparţinătoare, Mândruloc şi Cicir.

Am asistat la ieşirile în mass-media ale domnului Francisc Kempf, care spune că reabilitarea a 500 de metri de trotuar este o victorie a PSD, ceea ce este complet fals. La întocmirea bugetului comunei, am prevăzut sume pentru reparații și întreținere trotuare. Ca o formă de constrângere, Opoziţia formată din consilierii PSD-ALDE-Noua Dreaptă s-a coalizat şi nu a votat bugetul până nu s-a introdus, ca proiect, şi reabilitarea a 1000 m trotuar (500 la Mândruloc şi 500 la Cicir). Dar, de ce domnul consilier Kempf nu declară toate amendamentele pe care le-a condiţionat pentru votarea bugetului, inclusiv solicitarea unor sume să cânte la zilele comunei domnul Huzur, un consilier PSD, şi alţi câţiva cântăreți aduși de acesta”, a declarat Mihai Mag.

Pentru conformitate, Primăria comunei a început deja procedurile pentru achiziţia serviciilor de reparare a trotuarelor, anul acesta urmând să fie terminată lucrarea în localitatea Mândruloc, iar anul viitor în Cicir.

Consilierii PSD îşi urmăresc proprile interese, care nu prea au de-a face cu interesele comunei. Ba chiar sunt total nepregătiţi! Atunci când au fost întrebaţi pe care parte să înceapă lucrările de reabilitare a trotuarelor, aceştia şi-au arătat totala nepricepere, declarând că este indiferent, în condiţiile în care la Vladimirescu pista de biciclete este pe dreapta DN 7, în direcţia de mers spre Lipova. Consilierii PSD au interese proprii, legate de imagine, nu de dezvoltarea comunei, iar aceste aspecte trebuie aduse la cunoştinţa oamenilor”.

No Comments

Comments for Consilierii PSD Vladimirescu îşi urmăresc propriile interese! are now closed.