La invitaţia UVVG Arad, prof. univ. dr. Claude Vivier Le Got, preşedinte FEDE, a vizitat Consiliul Judeţean Arad

Written by admin. Posted in Utile

Tagged: , , , , ,

Published on octombrie 03, 2017 with No Comments

La iniţiativa prof. univ. dr. Aurel Ardelean, rector fondator al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, prof. univ. dr. Claude Vivier Le Got, preşedinte FEDE şi preşedinte al Comisiei pentru Educaţie şi Cultură a Conferinţei OING a Consiliului Europei, a fost oaspetele Consiliului Judeţean Arad. Delegaţia a fost întâmpinată de Sergiu Bîlcea, vicepreşedintele CJA şi Andrei Ando, directorul Direcţiei Comunicare şi Strategii.

Discuţiile s-au axat pe rolul şi importanţa de care se bucură UVVG Arad în Europa şi în lume. Prof. univ. dr. Claude Vivier Le Got, preşedintele FEDE, a subliniat buna colaborare dintre FEDE şi Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, care este membră al Federaţiei pentru Educaţie în Europa, cu statut participativ pe lângă Consiliul Europei, din anul 1992. Doamna Preşedinte Claude Vivier Le Got a pus bazele înfiinţării, în premieră, a Şcolii Doctorale Europene a FEDE, cu linii de studii doctorale în: Cultură şi turism, Inovaţie şi tehnologie IT, Guvernanţă în management, în domeniul financiar-bancar şi în domeniul Resurselor umane.

„Ne bucurăm de această vizită deosebită, mediată de conducerea UVVG Arad, de domnul preşedinte Aurel Ardelean, care ne-a permis să discutăm cu înaltul oficial european, subiecte legate de adaptarea curriculei universitare la cerinţele mediului economic local, precum şi de integrarea absolvenţilor de studii superioare pe piaţa muncii. Consiliul Judeţean Arad este partener al mediului universitar, al UVVG Arad, derulăm proiecte comune şi sprijinim iniţiativele legate de creşterea rolului şi importanţei mediului academic din Arad în Europa şi în lume”, a declarat Sergiu Bîlcea, vicepreşedintele CJA.

Preşedintele UVVG Arad, Aurel Ardelean, a subliniat faptul că vizita doamnei prof. univ. dr. Claude Vivier Le Got „permite facilitarea internaţionalizării învăţământului la Universitate, prin abordarea unor tematici de ordin european a unor proiecte care pot fi materializate prin Consiliul Europei”.

No Comments

Comments for La invitaţia UVVG Arad, prof. univ. dr. Claude Vivier Le Got, preşedinte FEDE, a vizitat Consiliul Judeţean Arad are now closed.