Joc slab, egal norocos

Written by admin. Posted in Uncategorized

Tagged: , , , ,

Published on noiembrie 11, 2015 with No Comments

uta pancot

Pe arena din Tărlungeni, în ton cu atmosfera deprimantă, „asigurată“ de vreo 70-80 de spectatori, UTA a reușit doar un egal, după o prestație slabă, salvată doar de un final în care șansa i-a surâs.

Gazdele au dominat prima parte, și-au creat ocazii, iar în min. 32 a venit și golul. Filaret a jucat mingea cu mâna în propriul careu, iar centralul Botescu a arătat punctul cu var. Minciună a executat perfect, 0-1. UTA a răspuns printr-un şut bombă a lui Chindriş, însă portarul Muţiu a respins peste poartă.

În partea secundă, arădenii au continuat evoluția palidă, iar în min. 59, tărlungenenii au făcut 2-0, Minciună şutând imparabil de la 18 metri, după un duel cu Gligor, 0-2.

UTA s-a trezit doar în final și a revenit în joc după reușita lui Ad. Petre, din min. 74 (cap din 8 metri, după cornerul executat de Copil), 1-2, iar în prelungiri a dat lovitura, oarecum nesperat, când Burlă a trimis înşelător dintr-o lovitură liberă un şut-centrare, nimeni nu a intervenit, portarul Muţiu a fost şi el păcălit, iar mingea a poposit în plasă, 2-2.

Tărlungeni: Muţiu – Vlăsceanu, Burlacu, Şerban, Bucur – Popescu, Minciună, Petra (Păduraru), S. Marin, Monea (Vasiloi) – Chirciu.

UTA: Miron – Polgar, Gligor, Filaret, Burlă – Strătilă (Hlistei), Jorza (Ad. Petre), Chindriş, Copil – C. Rus (Man), Curtuiuş.

Rezultate, etapa a XIII-a: Şoimii Pâncota – FC Braşov 3-0, CSM Rm Vâlcea – FCM Baia Mare 1-2, Olimpia Satu Mare – FC Caransebeş 1-0, CS Mioveni – Metalul Reşiţa 4-0, Univ Cluj – FC Bihor 2-0, Gaz Metan Mediaş – Chindia Târgovişte 2-1.

Clasament

  1. UTA 13 7 5 1 28-14 26
  2. Gaz Metan Mediaş 13 7 4 2 20-10 25
  3. FCM Baia Mare 13 7 4 2 20-10 25
  4. Chindia Târgovişte 13 7 2 4 21-12 23
  5. CSM Rm Vâlcea 13 6 4 3 18-14 22
  6. CS Mioveni 13 6 3 4 21-11 21
  7. Univ Cluj 13 6 1 6 12-8 19
  8. Olimpia Satu Mare 13 5 4 4 17-14 19
  9. FC Braşov 13 4 7 2 17-16 19
  10. Şoimii Pâncota 13 5 3 5 13-15 18
  11. FC Bihor Oradea 13 4 1 8 10-22 13
  12. FC Caransebeş 13 3 1 9 11-27 9
  13. Unirea Tărlungeni 13 1 4 8 13-24 7
  14. Metalul Reşiţa 13 1 1 11 9-33 4

Etapa viitoare (sâmbătă, 14-duminică, 15 noiembrie): Şoimii Pâncota – Unirea Tărlungeni, Univ Cluj – Chindia Târgovişte, CS Mioveni – FC Bihor, Olimpia Satu Mare – Metalul Reşiţa, CSM Rm Vâlcea – FC Caransebeş, Gaz Metan Mediaş – ACS UTA Bătrâna Doamnă, FC Braşov – FCM Baia Mare.

No Comments

Comments for Joc slab, egal norocos are now closed.